Până în 2040, 319 millioane de persoane riscă să sufere o fractură, susţin cercetătorii britanici. Adică de două ori mai mulţi oameni cu fracturi, comparativ cu 2015.
Cercetătorii britanici de la Universitatea Southampton şi de la Sheffield Medical School au folosit pentru această estimare alarmantă un algoritm medical complex, numit FRAX. Acest instrument high-tech reprezintă în realitate un « super calculator de risc » medical, care ţine seama de multiple variabile pentru a formula statistici.
Vertebre, şold, antebraţ…
Cercetătorii ştiu că persoanele cu riscul cel mai ridicat de fracturi sunt femeile de 50 de ani şi peste această vârstă. În 2010, 137 milioane de femei au suferit o fractură, comparativ cu doar 50 de milioane de bărbaţi.
Zonele cele mai expuse fracturilor sunt trei : şodul, spatele, la nivelul vertebrelor şi antebraţul. Potrivit FRAX, în cursul viitoarelor decenii, riscul de fractură va creşte, ajungând până la 319 milioane de persoane afectate până în 2040. Ţările cele mai afectate sunt, potrivit cercetătorilor britanici, din Asia, Africa şi America de Sud.
« Cred că acest fenomen are două cauze: îmbătrânirea globală a populaţiei şi creşterea obezităţii », explică profesorul John Kanis, principalul autor al acestui studiu, publicat în revista Osteoporosis International.