Regimul hiperproteic: Risc major de insuficiență cardiacă!

19 Noi 2016 | scris de Magda Marincovici
Regimul hiperproteic: Risc major de insuficiență cardiacă!

În timpul studiului, din totalul femeilor participante, 1.711 femei au suferit insuficiență cardiacă și cercetătorii au stabilit că incidența acestor probleme era mai mare la femeile care au consumat cantitățile cele mai mari de proteine sau le-au acumulat în special din carne și mai puțin din surse vegetale.

Autorul studiului, citat de site-ul doctissimo, Mohamad Firas Barbour, spune că, deși proteinele vegetale par să aibă efect protector, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili cu exactitate acest lucru.

Cercetătorii au mai descoperit că aceste rezultate sunt valabile indiferent de vârstă sau nivelul de educație al femeilor, dacă ele suferă sau nu de hipertensiune arterială, diabet, boli coronariene, anemie etc.

Dr. Mohamad Firas Barbour subliniază că, prin echilibrarea alimentației, femeile la menopauză pot să depășească pericolul de insuficiență cardiacă.
American Heart Association recomandă adoptarea unui regim bogat în fructe, legume, cereale complete, lactate, carne de pasăre (fără piele), pește, cel puțin de două ori pe săptămână, în special cel bogat în omega-3 (somon, hering) și, bineînțeles, mai puțină carne roșie, mezeluri și băuturi alcoolice.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră