În ultimele zile, se înregistrează o scădere majoră a numărului donatorilor de sânge din cauza caniculei și a concediilor, în condițiile în care cererea este aceeași, avertizează dr. Doina Goșa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București.
De obicei, în lunile de vară colecta de sânge este mai mică, dar în aceste zile de caniculă, numărul donatorilor a scăzut alarmant. Dacă miercuri, au fost 180 de donatori și doar 150 au donat, deoarece unii dintre ei au avut probleme din cauza caniculei, joi, situația a fost și mai gravă. Am avut doar 138 de donatori, în condițiile în care, de regulă, zilnic, la Centrul de Transfuzie Sanguină București sunt între 200 și 250 de donatori, precizează dr. Doina Goșa.
Directorul Centrului de Transfuzie Sanguină București subliniază că, indiferent de sezon, cererea de sânge a spitalelor este mare având în vedere, în primul rând, cazurile grave în urma accidentelor rutiere și pacienții oncologici.