În loc să numere calorii, americanul a început să își schimbe obiceiurile de alimentație. În urma unor analize amănunțite a aflat că organismul său duce lipsă de elemente esențiale precum acizii grași Omega 3, dar și alte proteine.
Astfel, el a renunțat la junk-food în favoarea unor alimente bogate în aceste elemente, cum ar fi fructele și legumele, pe care s-a apucat să le cultive în grădina sa. În câteva săptămâni nu a mai simțit nevoia pentru mâncarurile de tip fast-food.
Conform revistei germane Focus, în locul sucurilor carbogazoase, el a ales să bea doar apă cu câteva felii de lămâie sau ceai verde.
Aceleași analize au scos la iveală că suferea de tulburări ale sistemului său digestiv din cauza obiceiurilor alimentare. Pentru regenerare a apelat la probiotice și alte alimente adecvate.
Jon Gabriel a indentificat stresul ca fiind un al catalizator al luării în greutate. A reușit să depășească problema prin meditație și un aparat de respirație. Din cauza supraponderalității, el suferea și de tulburări ale somnului. Metodele l-au ajutat să diminueze nivelul stresului.
La acestea se adaugă și traume netratate. A reușit să le invingă prin exerciții de vizualizare. ”A transmis corpului un mesaj de siguranță pentru pierderea în greutate”, notează sursa citată.