"Luând act de declarațiile publice ale Ministerului Sănătății, din data de 24 iulie 2016, așa cum au fost preluate de mass-media, privind faptul că va plăti gărzile suplimentare (gărzile suplimentare vor fi plătite), precizăm următoarele: Federația "Solidaritatea Sanitară" nu a afirmat niciodată că gărzile suplimentare normei de bază, ce vor face obiectul unui contract individual cu timp parțial, nu vor fi plătite. Plata acestora este stabilită în cadrul OUG nr. 20/2014. Problema o reprezintă semnificația diferită a cuvântului "plată" (drepturi salariale), pe care o dă Ministerul Sănătății față de noi. Cu alte cuvinte, în discuție este cuantumul plăților, respectiv acordarea tuturor drepturilor aferente acestora, așa cum le-am precizat în mod public, solicitările noastre fiind clare", se arată în comunicatul "Solidaritatea Sanitară".
Reprezentanții Federației susțin că, în cadrul negocierilor de vineri, 22 iulie 2016, reprezentanții Ministerului Sănătății au indicat în mod clar că, din punctul de vedere al instituției, nu există cadrul legal pentru acordarea acestor drepturi, arătând că a înaintat solicitările acesteia Ministerului Muncii, rezolvarea lor depinzând de deciziile acestei instituții.
"În acest sens, reiterăm încă odată, în mod public, solicitarea unei întâlniri comune între reprezentații celor două instituții și cei ai Federației "Solidaritatea Sanitară", pentru rezolvarea problemelor ce țin de gărzile medicilor și a tuturor problemelor rămase nerezolvate în salarizarea personalului din sistemul sanitar. Reamintim faptul că aceste solicitări au fost transmise în mod consecvent în ultimele două luni, amânarea negocierilor conducând la situația actuală", se precizează în comunicat.
Potrivit Federației, în contextul în care reprezentanții Ministerului Sănătății au estimat că modificarea OMS nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea și efectuarea gărzilor în unitățile publice din sectorul sanitar va dura cel puțin 30 zile, reprezentanții Federației "Solidaritatea Sanitară" au solicitat acoperirea vidului legislativ prin intermediul unui set de recomandări, care să sprijine activitatea spitalelor. Aceste recomandări trebuie să includă însă și acordarea drepturilor solicitate de către aceasta.
"Apreciem în mod public disponibilitatea Ministerului Sănătății de a recunoaște faptul că există o problemă legată de organizarea activității de gardă în unitățile sanitare publice, caracterizată de obligarea medicilor la un timp de muncă cu mult peste normele legale în vigoare, de necesitatea îmbunătățirii condițiile de muncă și de plata unor drepturi. Considerăm însă că nu este suficient, fiind necesară în acest moment intrarea în legalitate din toate punctele de vedere și acordarea tuturor drepturilor, așa cum le-am solicitat și argumentat. Ne exprimăm încă odată disponibilitatea de a participa la soluționarea cererilor care necesită o abordare atentă, experții Federației "Solidaritatea Sanitară" fiind dispuși să participe la elaborarea noilor acte normative, acolo unde este cazul. Precizăm că până la demararea negocierilor și soluționarea problemelor indicate de noi, demersurile Federației "Solidaritatea Sanitară" vor continua, așa cum au fost stabilite", se mai arată în comunicat.
Duminică, Ministerul Sănătății a precizat că gărzile efectuate de personalul medical în afara programului de lucru vor fi făcute de la 1 august pe baza unui contract de muncă separat și plătite în baza legislației actuale. În acest sens, la începutul săptămânii viitoare va fi trimisă către spitale o circulară care să clarifice modul de redactare a acestor contracte în contextul prevederilor OUG 20/2016, așa încât procesul să se desfășoare fără probleme.