În ţara noastră, până în prezent, s-au realizat cu ajutorul celor 7 roboți da Vinci din București, Cluj-Napoca și Timișoara, aproximativ 1.700 de operații, dintre care 1.000 la Institutul Clinic Fundeni, subliniază prof. dr. Irinel Popescu, anunţând derularea la Bucureşti, între 29 şi 31 octombrie, a Congresului Internaţional de Chirurgie Robotică.
În România, chirurgia robotică a început în mod sistematic în anul 2008, odată cu programul robotic al Centrului de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic "Dan Setlacec", de la Institutul Clinic Fundeni, iar Congresul Internațional de Chirurgie Robotică marchează un moment de maturitate a chirurgiei robotice în România.
Anual, se efectuează între 100 și 150 de operații robotice pentru: cancer de rect, cancer genital, hernie hiatală, splenectomie, pancreatectomie, gastrectomie, timectomie, hepatectomie, acalazie, operații pe tiroidă.
„The future of surgery is here” este tema Congresului Internaţional de Chirurgie prezidat de prof. dr. Irinel Popescu. Evenimentul, la care participă peste 300 de specialişti, printre care prof. Konstantinos Konstantinidis - pionierul chirurgiei robotice în Grecia și președintele Societății Sud-Est Europene de Chirurgie Robotică, prof. Sarfraz Ahmad (USA), prof. Grigor Gortchev (Bulgaria), prof. Savvas C. Hirides (Grecia), prof. Nikolaos Nikiteas (Grecia), prof. Richard Satava (USA), este consacrat dezvoltării fără precedent a tehnicilor robotice în chirurgia de vârf: urologie, ginecologie, chirurgie generală, ORL etc.