Profesorul doctor Mircea Beuran, preşedintele Societăţii Române de Chirurgie, spune că are perioade când operează între 10 şi 14 cancere pe săptămână. O explicaţie este şi faptul că la Spitalul de Urgenţă Floreasca adresabilitatea este foarte mare. Oricum, sunt multe cancere, aşa cum observa chiar profesorul Beuran, care operează cancere la pacientul sub 20 de ani, dar şi la cel de peste 80 de ani. Sunt în creştere cancerele digestive şi, mai grav, multe dintre ele sunt depistate în stadiile III şi IV. În pauza dintre sesiunile ştiinţifice din cadrul Conferinţei Naţionale de Chirurgie (14-17 octombrie, Bucureşti), prof. dr. Beuran ne-a acordat un interviu, în care pledează pentru necesitatea derulării unui screening la nivel naţional pentru depistarea precoce a cancerului.
Domnule profesor, avem certitudini – creşte numărul bolnavilor de cancer, scade vârsta la care apare, este descoperit când nu prea mai sunt speranţe. Ce-i de făcut?
Crede că avem nevoie de un screening la nivel naţional. La noi, ar însemna o structură la nivel naţional, coordonată de medicii oncologi, împreună cu medicii de familie. Screening-ul are nevoie de o infrastructură completă, de informatizare. Depistarea cancerului înseamnă să avem un sistem de screening prin care, periodic, potrivit decadei de vârstă, să fie o ritmicitate a controalelor medicale. Astfel, sunt decantate cazurile complicate - în stadiile III-IV, care înseamnă internări, tratamente lungi, complexe, cheltuieli mari şi foarte mari pentru sistemul medical - de cazurile în stadiile 0, I şi II. În stadiile incipiente, această patologie duce tot la o terapie, dar la o terapie care are o eficienţă mai mare şi costuri mai mici.
Am văzut că insistaţi pe importanţa medicului de familie în descoperirea cancerului în faze incipiente. De ce?
Deoarece medicul de familie are inventarul unei comunităţi formate din 600-1.000 de persoane din toate categoriile de vârstă. Deoarece medicul de familie ştie că fiecare dintre aceste persoane are o zestre genetică, bună sau rea din punct de vedere oncologic. El ştie dacă bunicii, părinţii au avut sau nu cancer şi ce vulnerabilităţi au urmaşii. Medicul de familie deţine aceste informaţii foarte importante. Ştiinţa, la ora actuală, este capabilă să facă unele determinări genetice în urma cărora aflăm, de exemplu, în cazul stomacului, dacă este necesară sau nu o gastrectomie.
Medicul de familie ar trebui să facă o primă evaluare, să tragă un semnal de alarmă, pentru că despre cancer vorbim şi la copil, şi la tineri, adulţi şi vârstnici. Şi mulţi dintre aceşti pacienţi sunt cu aceste defecţiuni genetice .Cancerul fiind o problemă de sănătate publică, guvernanţii, Ministerul Sănătăţii, oncologii, medicii de familie ar trebui să aibă un program naţional de screening. Deoarece, din păcate, în ţara noastră cancerul este din ce în ce mai frecvent, descoperit în stadii avansate, III şi IV, asociate cu complicaţii grave.
Ar trebui să învăţăm de la şcoala de medicină japoneză. Sesizând, în anii 1930-1940, că se operează foarte multe cancere digestive, au introdus controlul cavităţii gastrice cu endoscopul. Aceasta a fost prima etapă. Apoi, s-a adăugat explorarea prin intermediul endoscopului, adică recoltarea de biopsii. Azi, acest endoscop are posibilitatea să facă ecografie intragastrică cu ajutorul căreia se poate stabili grosimea peretelui, ganglionii de vecinătate.
Ritmicitatea efectuării endoscopiei este în funcţie de structura bolii, de zestrea genetică, de vârstă. De exemplu, una dintre complicaţiile ulcerului gastric este malignizarea. Asta demonstrează cât de importantă este depistarea ulcerului gastric, ţinerea lui sub control pentru prevenirea malignizării.
Ce se mai poate face în stadiul IV?
Literatura de specialitate vorbeşte numai de îngrijiri paliative. Ceea ce este greu într-o ţară în care educaţia medicală aproape lipseşte cu desăvârşire. Noi mergem pe principiul „hai să vedem”, „hai să încercăm”. De multe ori, cu toate aceste eforturi foarte mari făcute de chirurgi, de serviciile de oncologie, avem o rată de supravieţuire mică, uneori interpretată greşit şi pusă pe seama chirurgului sau oncologului şi mai puţin pe structura biologică a pacientului, puternic afectată. Din păcate, graniţa dintre starea de sănătate şi starea de boală nu e vizibil biologic. Pentru că multe dintre aceste boli sunt perverse, sunt lipsite de simptomatologie. Nu uitaţi că atunci când a apărut simptomatologia deja vorbim despre stadiile III şi IV, când resursele biologice ale pacientului sunt în scădere şi, indiferent de priceperea chirurgului sau oncologului, terapiile nu mai au aceeaşi eficienţă
Ce boli benigne ale tubului digestiv trebuie depistate şi tratate în aşa fel încât să scadă riscul degenerării acestora în cancere?
Dacă ţinem seama şi de tema ediţiei din acest an a Conferinţei Naţională de Chirurgie – tubul digestiv superior, esofag, stomac - benign la esofag avem boala de reflux gastro-esofagian, hernia hiatală, boala Barrett, esofagitele de reflux, care pot fi acide sau alcaline, esofagitele post caustice. Coborând, avem ulcerele, gastritele, la nivel de stomac. Repet, ulcerul de stomac reprezintă o problemă importantă care impune endoscopie, biopsie şi monitorizarea obligatorie a pacientului în tratament şi dietă . Alături de cele patru complicaţii – perforaţie, hemoragie, stenoză, penetraţia stomacului – avem malignizarea ulcerului gastric. Nu scapă nici stomacul operat. Există suferinţa de bont gastric, după 15-20 de ani este posibilă malignizarea bontului gastric, avem gastritele care pot fi de alimentaţie, alcoolice, de tabagism. Avem şi boli care vin din alte segmente. Cei cu insuficienţă renală fac uremii. Există un procent semnificativ de complicaţii ale diverticulilor. Ei se pot întinde de la esofag până la canalul anal, complicaţia lor cea mai redutabilă fiind perforaţia segmentului din cavitatea peritoneală.
Alimente cu E-uri, băuturi cu E-uri, stres, poluare...
Cu ce mijloace luptă chirurgul pe frontul contra cancerului?
O parte sunt tehnici de endoscopie. O endoscopie cu o chirurgie minim-invazivă. Avem chirurgia laparascopică, iar acum o procedură endoscopică, în care se face o disecţie sub mucoasă, endoscopică cu instrumente de chirurgie minim-invazivă în aşa fel încât pacientul nu mai are nici o incizie. Totul se face pe orificiile naturale. De exemplu, o altă abordare a bolii de reflux, este printr-un sistem numit esophyx, un device folosit de endoscopişti.
La ora actuală se discută şi de alte proceduri atât endoscopice cât şi minim-invazive, chiar cu suport robotic cu scopul de a reduce suferinţa pacientului, perioada de refacere, iar din punct de vedere funcţional, să aibă o eficienţă bună. Trebuie reţinut că şi boala de reflux, în timp, poate fi la baza evoluţiei cancerului esofagian.
Care sunt cauzele acestor cancere?
În urmă cu 15-20 de ani, în practica noastră erau mai puţin cancere, mai puţine diverticulite. Citeam că în ţările occidentale numărul pacienţilor cu aceste boli este în creştere. Explicaţiile date atunci sunt valabile, acum, la noi: alimente bogate în E-uri, vedem în galantare, zile şi săptămâni la rând, produse cu termene de valabilitate ciudate, despre care noi ştiam că sunt foarte perisabile. Important este şi ce bem. Pentru că multe aşa-zis răcoritoare, în sticle de plastic, conţin multe substanţe periculoase. Adică sunt substanţe toxice, pe care omul nu le poate procesa. Şi să nu uităm poluarea mediului, stresul, tabagismul.
