Este vorba de două sonde medicale care permit depistarea celulelor canceroase şi a ganglionilor suspecţi.
Prima sondă, numită Beta, semnalează prezenţa chiar în cantităţi foarte mici a celulelor canceroase ce aparţin tumorii principale. După extirpare, chirurgul foloseşte un dispozitiv pentru a depista ultimele urme de cancer.
Aceste sonde au aproximativ 20 de centimetri şi cântăresc circa 100 de grame. Ele pot fi uşor mânuite şi inserate prin incizia efectuată în timpul operaţiei. Pe ecranul unui computer Geiger, sistemul emite semnale sonore care ghidează gesturile chirurgului. Şi astfel, sunt depistate cu precizie, ţintit rămăşite ce nu se pot vedea cu ochiul liber, explică cercetătorii de la EPFL.
"Sondele Gamma permit, de asemenea, eliminarea ganglionului santinelă. Dacă analizele atestă că ganglionul santinelă este sănătos, aceasta înseamnă că tumora nu s-a extins, explică Maurice Matter, chirurg la CHUV, citat de site-ul topsante.fr.
Deocamdată, dispozitiviul este în faza testărilor clinice. Un studiu care va dura trei ani, realizat pe un grup de 60 de voluntari la CHUV, va stabili eficacitatea acestei tehnologii medicale.
Ganglionii santinelă
A doua sondă, Gamma, permite extinderea investigaţiilor privitoare la răspândirea cancerului. Această sondă încearcă să localizeze ganglionul numit santinelă, situat în apropierea tumorii principale. El trebuie extras şi analizat de medici, pentru a afla care este stadiul bolii şi a stabili, în funcţie de aceasta, tratamentul cel mai bun, adaptat pacientului.