Profesorul doctor Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, avertizează că 14% dintre românii cu vârste peste 40 de ani au boli obstructive : bronhopneumonia obstructivă cronică (BPOC), astm.
« În zona bolilor obstructive (BPOC, astm », ştim că, la ora actuală, avem în România 14% din persoanele peste 40 de ani care au această boală. Este o boală în creştere, unde trebuie folosite două tipuri de acţiuni : una de depistare prin campanii de spirometrie şi a doua este de bugetare şi de compensare 100% a medicaţiei pentru care am pledat, întrucât acest lucru asigură un tratament precoce şi de lungă durată. BPOC este o boală care, în 2020 va fi pe locul al treilea în rândul afecţiunilor în lume şi asta va veni şi în România pentru că este cuplată inerţial cu prevalenţa tabagismului », semnalează prof. dr. Florin Mihălţan.
În legătură cu tabagismul, prof. dr. Florin Mihălţan atrage atenţia că în România sunt 27% fumători, ceea ce explică de ce cancerul pulmonar este pe primul loc la bărbaţi.
« Avem 27% fumători care, la ora actuală, sunt ce care fac legea din nefericire pentru că nu există o lege corectată la nivel 2015 şi monitorizată ca aplicare. Avem o patologie neoplazică – cancerul pulmonar este pe primul loc la sexul masculin şi vine puternic din urmă, aproape în curs de a depăşi cancerul genital, la sexul feminin. La ora actuală, numărul de programe care sunt bugetate sunt foarte puţine. Avem doar la tuberculoză, avem programul « Stop Fumat » şi avem cel pentru hipertensiunea pulmonară. În noianul aceast de boli multiple organice-cronice se impun alte deschideri, spre exemplu un registru naţional al BPOC şi astm, deoarece este o boală prevalentă, spre un registru naţional şi un program de asistare a pacienţilor la domiciliu (…) ».