Tribunalul din Maine-et-Loire a pronunţat verdictul în procesul la apelul medicului Nicolas Bonnemaison, învinuit pentru că provocat moartea a şapte pacienţi în ultima fază, cu medicamente.
„Medicina este viaţa mea, pacienţii sunt viaţa mea şi ei îmi lipsesc” , a strigat juraţilor, fostul medic de 54 de ani, condamnat pentru crimă în cazul a şapte pacienţi vârstnici, incurabili, între 2010 şi 2011. Iniţial, a primit cinci ani de închisoare cu suspendare, considerată o pedeapsă moderată.
"Dacă nu este un criminal, un medic care otrăveşte a provocat, totuşi în mod deliberat, moartea unor bolnavi cu produse letale pentru a le grăbi sfârşitul", a rezumat avocatul principal, Olivier Tcherkessoff, citat de AFP. Avocaţii lui Nicolae Bonnemaison au pledat pentru achitarea şi de această dată, ca în primul proces la Pau, în iunie 2014.
Nicolas Bonnemaison a fost exclus de consiliul Ordinului Medicilor după câteva zile de la achitarea lui, în iunie 2014, la Pau. Parchetul general a făcut apel la achitarea de la Pau şi aşa s-a ajuns la doilea proces. „Dorinţa de ascunde ceea ce decide, prescrie şi administrează relevă intenţia sa”, a spus avocatul principal într-un rechizitoriu de trei ore, pe un ton sever.
Fostul medic este acuzat că a administrat hypnovel, un puternic sedativ, şi norcuron, medicament-drog, unor pacienţi în vârstă, incurabili, cărora li s-au stopat tratamentele. Şi aceasta fără a informa familiile sau personalul de îngrijire.
Nicolas Bonnemaison a susţinut, pe parcursul procesului, că i-a îngrijit pe pacienţi şi că nu i-a omorât, având în vedere că erau pacienţi în agonie.
„Poate a comis greşeli, dar nu a ucis pe nimeni.
Erau oameni la capătul capătului” , a pledat apărarea, susţinând că este necesară achitarea lui Bonnemaison, pentru a nu face din acest proces „un fiasco judiciar”.
Ancheta a fost deschisă în 2011, după ce un cadru de îngrijire l-a informat pe directorul spitalului din Bayonne. Nici una dintre familiile victimelor nu au făcut plângere. Două familii s-au constituit în parte civilă pentru „a obţine răspunsuri”.