Cel mai agresiv cancer al creierului, ţinut sub control cu un antidepresiv şi un anticoagulant

25 Sep 2015
Cel mai agresiv cancer al creierului, ţinut sub control cu un antidepresiv şi un anticoagulant
 O combinaţie de antidepresive şi anticoagulante administrate cobailor afectaţi de o formă de cancer al creierului au pus celulele maligne în situaţia « să se devoreze ».

A obliga celulele canceroase provenite dintr-o tumoră a creierului să se devoreze şi astfel să dispară, este descoperirea cercetătorilor de la Institutul federal de tehnologie elveţian, testată pe rozătoare. Pentru aceasta, cercetătorii elveţieni au combinat două clase de medicamente: antidepresive şi anticoagulante. Cu această combinaţie de medicamente, a fost stopată extinderea tumorii cerebrale şi rozătoarele testate au trăit de două ori mai mult comparativ cu rozătoarele care nu au beneficiat de tratament specific.

« Noua strategie terapeutică folosită contra glioblastomului (cea mai frecventă şi mai agresivă tumoră cerebrală) este promiţătoare. Este surprinzător să ne imaginăm că prin combinarea a două medicamente relativ ieftine să putem face diferenţa în privinţa tratamentului administrat pacienţilor afectaţi de această formă de cancer extrem de agresivă şi cu prognostic sumbru », subliniază profesorul doctor Douglas Hanahan, care a coordonat acest studiu.   

Pentru realizarea acestui studiu, rozătoarele au primit această combinaţie de medicamente cinci zile pe săptămână, la un interval între 10 şi 15 minute între cele două medicamente. Antidepresivul a fost administrat pe cale orală şi anticoagulantul a fost injectat. Cele două medicamente au acţionat împreună pentru hiper stimularea autofagiei, un sistem de reciclare celulară care provoacă decesul celulelor canceroase. « Trebuie să notăm că aceste medicamente nu au vindecat cancerul, ci mai degrabă au întârziat evoluţia bolii şi au determinat prelungirea duratei de viaţă a rozătoarelor testate », precizează dr Hanahan.

Este posibil că această combinaţie de medicamente antidepresive şi anticoagulante să fie asociată cu noi clase de medicamente anticanceroase, astfel încât pacienţii să profite mai mult în sensul de a ţine sub control boala, subliniază prof. Hanahan.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră