Ministerul Sănătăţii: A început livrarea anestezicelor necesare intervenţiilor chirurgicale

13 Iul 2016 | scris de Magda Marincovici
Ministerul Sănătăţii: A început livrarea anestezicelor necesare intervenţiilor chirurgicale


Având în vedere problemele semnalate în ultimele luni de către unitățile sanitare cu paturi, privind discontinuitatea unor produse farmaceutice absolut necesare realizării intervențiilor chirurgicale, Ministerul Sănătății a realizat demersurile necesare, în colaborare cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, pentru asigurarea stocurilor corespunzătoare şi continue, astfel încât nevoile pacienţilor din România să fie acoperite.

Astfel, pentru produsul Esmeron 10 mg/ml, soluție injectabilă (DCI: ROCURONIUM BROMIDE) a început livrarea prin distribuitorii autorizații, estimându-se o cantitate de 1.000 de cutii (10.000 flacoane) pe lună, cu posibilitatea de suplimentare a acestei cantității în funcție de nevoile unităților sanitare cu paturi.

De asemenea, pentru produsul Tracrium 50 mg/5ml, soluție injectabilă (DCI: ATRACURIUM) a început livrarea prin distribuitorii autorizații a peste 6700 cutii (33.500 fiole).

Ca urmare, Ministerul Sănătății solicită unităților sanitare cu paturi realizarea demersurilor necesare pentru achiziționarea cantităților necesare din produsele menționate, astfel încât să fie asigurat accesul pacienților la serviciile medicale necesare.

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră