Experţii din Marea Britanie avertizează că analgezicele, precum paracetamol, ibuprofen şi opioide, nu ar trebui prescrise pentru tratarea durerilor cronice, pentru că astfel de medicamente pot face mai mult rău decât bine.
În plus, utilizarea regulată a analgezicelor poate duce la dependenţă, subliniază ultimul ghid de recomandări medicale.
Ghidul sugerează că pot fi prescrise alte tratamente, precum acupunctura sau exerciţiile fizice.
Sunt multe persoane care suferă de aşa-numitele dureri cronice primare, care nu sunt provocate de răniri sau de simptome ale unor afecţiuni, fiind de cele mai multe ori dureri inexplicabile, care necesită uneori doze mai mari de calmante, administrate frecvent, subliniază experţii medicali.