Lupta antisexism capătă noi şi noi dimensiuni. După ce săptămîna trecută am aflat de o doamnă care nu s-a mai bărbierit de doi ani ca să lupte împotriva discriminării femeilor care se epilează, ieri, o americancă de origine indiană a alergat la un maraton fără să folosească un tampon, deşi, o lovise <situaţia> cu o seară înainte de concurs. Potrivit mirror.co.uk, Khiran Gandhi, 26 de ani şi absolventă de Harvard, s-a gîndit să exploateze situaţia menstruaţiei astfel încît să tragă un semnal de alarmă faţă de “surorile” ei care nu-şi permit tampoane dar şi ca să lupte împotriva atitudinii societăţii, pentru care, spune ea, să fii în ACEA perioadă a lunii e o adevărată ruşine.
Khiran Gandhi a alergat, prin urmare, la maraton fără tampon, lăsînd să se vadă toată manifestarea naturală a menstruaţiei sale de mamifer, ca pe Animal Planet. Chiar şi alte concurente i-au urmat exemplul lui Khiran. “Am lăsat natura să se manifeste şi faptul că am alergat cu sînge pe picioare m-a făcut să mă simt foarte puternică”, a declarat ea pentru Cosmopolitan.
Bravo, Khiran! Societatea umană civilizată-care-s-a-luptat-pentru-dreptul-de-a-purta-tampoane îţi mulţumeşte că ai manifestat pentru dreptul societăţii civilizate de-a-nu-purta-tampoane! Ȋn fond, ia mai dă-i în spanac pe cei din jurul nostru! Atîta vreme cît natura îşi urmează cursul, ce mai contează un tampon în plus sau în minus?!
Pentru perioada imediat următoare aşteptăm să dai startul luptei împotriva menstruaţiei în sine, pentru că uite cum ne discriminează natura, cum ne divide unii împotriva altora: în timp ce unii are, alţii n-are. Păi e frumos aşa ceva?!?
Mama ei de menstruaţie!