Cu 173 de ani în urmă (1847), a avut loc la Bucureşti un uriaş şi catastrofal incendiu, care a distrus o cincime din oraş, aminteşte RADOR. Sărbătoarea de Paște de atunci a adus în capitala Țării Românești cel mai mare dezastru pe care-l văzuse vreodată orașul de pe Dâmbovița.
Marele incendiu din București, cunoscut și ca Focul cel Mare a reprezentat cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească.
El a început la 23 martie 1847 și a cauzat distrugerea a peste 1850 de clădiri, reprezentând o treime din fondul construit al orașului, inclusiv, după cum menționa domnitorul Gheorghe Bibescu, „cea mai populată și bogată parte a Bucureștilor.”
La originea acestei tragedii a stat un obicei străvechi, conform căruia ziua de Paști trebuia sărbătorită cu focuri de pistoale și puști, scrie .
Focul a fost provocat de joaca băiețelului cluceresei Zinca Drăgănescu, copilul descărcând un pistol spre podul plin cu fân al șopronului din spatele casei.
Întregul acoperiș s-a aprins în doar câteva minute și, ajutate de un vânt puternic, flăcările s-au întins cu repeziciune, cuprinzând o treime din orașul de atunci.
Casa se afla peste drum de biserica Sf. Dumitru. Era chiar centrul orașului (Centrul Vechi, de astăzi), o zonă cu străzi înguste, case și magazine multe. Una după cealaltă, clădirile au luat foc…
Incendiul a distrus zona comercială din centrul orașului, formată din clădiri mici și înghesuite construite din lemn, care aveau ulterior să fie înlocuite cu clădiri din piatră cu două nivele, de inspirație austriacă, care aveau la parter magazinul sau atelierul proprietarului iar etajul superior era destinat locuirii, notează unitischimbam.ro.
Partea stângă a Dâmboviţei a fost mistuita de flăcări. Ardeau turlele bisericilor ca nişte torţe, spun cronicile. Mahalalele erau scrum, mai rămăseseră doar zidurile. Dacă focul „ar fi început noaptea, oraşul întreg ar fi pierit“, spunea domnitorul Gheorghe Bibescu.
Focul a distrus 12 biserici cu mahalalele lor: „Sfântul Dumitru“, “Curtea Veche” (două), „Sfântul Gheorghe-Nou“, „Sfântul Gheorghe-Vechi“ şi Bărăţia, Stelea, Udricani, Vergului, Lucaci, Ceauş Radu, „Sfântul Ştefan“, dar şi alte mahalale: Colţea, Răzvanul, „Sfântul Nicolae“ – Şelari, Şerban Vodă, „Sfântul Ioan Nou“, „Sfânta Vineri“, Oltenii, Delea Nouă şi Hagiului.
