Cine nu l-a iubit pe Puiu Călinescu? Trandafir, Spirache, „Columbo”, comic până la ultima fibră sau la ultima celulă a corpului său, slab ca o umbră, dar plin de talent, cu o mobilitate a trupului şi feţei rar întâlnită, Puiu Călinescu a intrat de mult în galeria marilor actori comici ai scenei, micului ecran şi filmului românesc, simpla sa apariţie fiind suficientă să simţi cum te umflă râsul.
Ieşea pe scenă şi spunea: „Mă trezesc într-o dimineaţă, când încă nu se luminase, şi ce credeţi? Aud, deodată, prrr, trosc, pleosc! Ce era? Se crăpa de ziuă...”. Sala era în delir. Dar nu pentru poanta şi slabă şi răsuflată, ci pentru maniera de interpretare. Vă imaginaţi cum gesticula, cum se îndoia de mijloc, cum îşi dădea ochii peste cap, ca să poată sugera „crăpatul de ziuă”?
Apropo de ochi, este absolut memorabilă scena din episodul „Prafuri pentru mama-mare”, din vestita serie „B.D.”, când, aşa cum Stan flutura din urechi la filmele cu Stan şi Bran, la fel, Puiu (Trandafir) îşi rotea ochii în cap, dar nu în aceeaşi direcţie, ci unul într-o parte şi altul în alta, unul sus şi altul jos. Au fost voci care au afirmat că, dacă se năştea în Franţa, poziţia lui Louis de Funes era serios ameninţată.
Şi de cine? De Puiu Călinescu, un actor plecat de jos, din sărăcie, crescut fără mamă, fără tată, de nişte mătuşi, care-l mai şi băteau „ca să-l educe”, şi care, toată copilăria, n-a avut parte de nici o jucărie!
În adolescenţă, pentru a se întreţine, lipea afişe şi juca în „revistele” de cinematograf ce prefaţau cândva proiecţia unui film. Rămânea după aceea în sală să vadă filmele cu Stan şi Bran ori Charlie Chaplin, apoi urca iar pe scenă şi juca.
În 1948 a intrat în trupa Teatrului de Comedie „Constantin Tănase”, unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii. Şi-a scris singur partiturile comice pentru spectacolele de pe Calea Victoriei, cu titluri trăsnite: „Sonatul lunii”, „Trăsnitul meu drag”, „Un băiat de zahăr..ars”, „Frumosul din pădurea...zăpăcită”, „Idolul femeilor”, „Omul care aduce râsul”, „O seară la Boema”, etc.
Păi, când erau, vara, spectacolele cu el la „Grădina Boema”, se oprea circulaţia iar lumea se călca în picioare pe stradă! Dar ce rol a făcut în seria Brigada Diverse (B.D.)...Fără prezenţa lui, filmele din această serie ar fi pierdut un sfert din svoarea lor!
Şi totuşi, într-o bună clipă, şi la cel ce făcuse să râdă milioane de oameni a venit „doamna cu coasa”, cum îi spunea el morţii, persiflând-o.
Primele semnale, că ceva nu e în ordine, au apărut prin luna martie 1997, când a început să nu mai vadă şi să i se facă rău pe scenă. A mers la Spitalul Militar. Pesemne suferise un preinfarct. Dar, a continuat să joace.
Pe 1 Mai 1997 a fost cu familia la Sinaia, i s-a făcut rău şi au hotărât să-i facă o ecografie. Era grav. A doua zi l-au dus de urgenţă la Spitalul Floreasca, unde a fost internat la reanimare.
Cu o zi înainte de a muri (15 mai 1997) dădea semne că se simte mai bine. A doua zi (16 mai 1997), fiica sa, Carmen, îl găseşte glumind cu asistentele în salon. Îl lasă şi pleacă ceva mai liniştită la şcoala unde preda (ca profesoară), spunându-i că vine să-l vadă după-amiază. La ora 17, când dă să intre în salon, i se spune că a decedat.
„În acel moment am simţit că mă prăbuşesc, cu punga în care aveam supa şi compotul pe care şi le dorise. Am apucat să văd că în patul lui era altcineva. Când plecasem dimineaţa de la spital, era bine, vorbea, şi nu înţelegeam ce s-a întâmplat. Mi s-a spus că decedase la 16:45”, îşi aminteşte Carmen.
Un sfer de oră, dacă venea mai devreme, poate prindea ultimul său cuvânt, ultima dorinţă, ultimul zâmbet, ultima şoaptă. Ochii poznaşi au încremenit însă în tavan căutând să găsească singuri drumul de lumină către Cel Sfânt, fiindcă nimeni n-a fost la căpătâiul lui, să-i aprindă o lumânare.
Aşa s-a stins, la 77 de ani, „petală cu petală” Trandafir, Spirache, „Columbo”...adică marele şi iubitul actor Puiu Călinescu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
