Un parlamentar german din Opoziţie este criticat pentru propunerea sa ca autorităţile să subvenţioneze sexul contra cost pentru pacienţii aflaţi în îngrijire medicală, relatează time.com. Elisabeth Scharfenberg, purtătorul de cuvânt al Partidului Verzilor pe probleme de îngrijire, a declarat pentru ziarul Welt am Sonntag că îşi poate imagina autorităţile finanţând asistenţa sexuală.
În Germania, prostituţie e legalizată din 2002, iar ziarul notează că propunerea lui Scharfenberg are la bază un sistem folosit în Olanda, prin care aplicanţii trebuie să demonstreze că au o nevoie medicală şi că nu au mijloace financiare pentru a plăti o prostituată.
Parlamentarul social-democrat Karl Lauterbach, din coaliţia de guvernare, a declarat luni pentru Bild că statul nu trebuie să plătească prostituţia la domiciliu pentru cei vârstnici şi cu siguranţă nu pe bază de reteţă, relatează Associated Press.