Marian Vanghelie, candidat la funcția de primar al sectorului 5, susține că nu are nicio calitate în dosarul DNA ce vizează fapte de corupție și asimilate acestora, printre care și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în legătură cu falsificarea listelor electorale.
"Nicio calitate. Nici măcar calitatea de suspect. Mă obișnuisem cu calitatea de suspect. N-am nicio calitate, am întrebat. N-are nimeni nicio calitate, momentan, înțelegeți?", a declarat duminică Vanghelie, într-o conferință de presă.
Procurorii DNA au efectuat vineri percheziții în 6 locații situate în București și județul Ilfov, din care două aparțin unei instituții publice, într-un dosar ce vizează fapte de corupție și asimilate acestora, printre care și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în legătură cu falsificarea listelor electorale, comise în 2016.