Dragnea îl vrea pe Ponta preşedintele Camerei Deputaţilor

02 Mai 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Dragnea îl vrea pe Ponta preşedintele Camerei Deputaţilor

"Am stabilit cu Victor Ponta să ne vedem, după Paşte, şi pentru funcţia de preşedinte de la Camera Deputaţilor, dar şi multe altele. O să convenim şi o să anunţăm şi partidul. Eu nu fac astfel de anunţuri la televizor. Victor Ponta e cel mai recomandat pentru această funcţie. Victor Ponta era un preşedinte mai bun decât actualul preşedinte al României", a spus Liviu Dragnea, luni seara, la Romania TV.

El a spus că are multe lucruri de discutat cu Ponta, inclusiv despre reimplicarea lui în partid, susţinând că partidul are nevoie de el, el are nevoie de partid, dar şi România are nevoie de refacerea echipei Ponta-Dragnea. 

"Este vorba de o discuţie largă, pe care o vom avea pentru a maximiza şansele la locale şi parlamentare. PSD are prima şansă, de-aia se întâmplă şi unele lucruri şi vom face împreună un plan corect, cinstit pentru ca PSD să nu-şi piardă şansele în aceste alegeri", a explicat Dragnea.

"Vom face o analiză foarte serioasă, îmi doresc ca Victor să devină preşedintele Camerei Deputaţilor", a mai spus liderul PSD, referindu-se la întâlnirea cu Ponta.

Actualul preşedintele al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost exclus miercuri din PSD, după ce a cerut demisia lui Dragnea din fruntea partidului în urma condamnării liderului PSD în dosarul Referendumul. După excluderea lui Zgonea, Dragnea a anunţat că o decizie privind succesorul acestuia va fi luată după Paşti.

Alte stiri din Politic

Ultima oră