Astfel, conform proiectului de lege adoptat de Guvern, Statul Major General se va transforma în Statul Major al Apărării, cu rol esenţial în planificarea şi conducerea operaţiilor de nivel strategic, planificarea strategică şi de contingenţă, precum şi în instruirea comandamentelor şi forţelor, exercitarea comenzii structurii de forţe a Armatei României fiind mai clar reglementată, pe principiile ierarhiei militare și comenzii unice.
Șeful Statului Major al Apărării va fi principalul consilier militar al preşedintelui României și premierului în vederea îndeplinirii de către aceștia a atribuțiilor în domeniul apărării naţionale, precum și al ministrului apărării naţionale.
"Pentru noţiunea de „forţă” se realizează corelarea terminologică cu prevederile actelor normative referitoare la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord, structura de forţe fiind redefinită. În locul actualei clasificări, care distingea între forțe dislocabile și cele de generare/regenerare, noua clasificare a forţelor armatei este aliniată la standardele NATO, pe niveluri ale capacității de luptă (readiness). Prin aceasta se consfinţeşte faptul că toate structurile de forţe existente la pace trebuie să fie capabile să execute toată gama de misiuni, după completare cu efective şi, după caz, cu tehnică", se arată într-un comunicat al Guvernului.