Fostul ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat că luni își va depune demisia din funcția de președinte executiv al PSD.
”L-am informat pe primul ministru că luni va fi pe masa Biroului Permanent Național mandatul meu de președinte executiv. Recunosc că nu înțeleg care a fost sau care va fi motivarea deciziei de astăzi, este o decizie pe care o respect, e o decizie a instanței. În schimb, rămân valabile întrebările pe care mi le-am pus: cum se mai poate face campanie în România, în condițiile în care prezența la vot poate fi considerată folos necuvenit”, a afirmat vineri Dragnea la sediul central al PSD, după ce și-a dat demisia din funcția de ministru.
Duminică, la Antena 3, Dragnea a opinat că demisia sa din funcția de președinte executiv ar putea pune partidul într-o situație delicată. ”Demisia mea din funcția de președinte executiv, într-adevăr, poate să pună partidul într-o situație delicată, într-un an preelectoral când trebuie pregătit pentru alegerile locale de anul viitor, când partidul trebuie restructurat și recalibrat și remotivat și reorganizat, pentru a se pune în pregătirea de campanie”, a spus Dragnea, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Premierul Victor Ponta a declarat, tot duminică, la RomâniaTV, că partidul nu este el, iar conducerea partidului va decide dacă Liviu Dragnea va rămâne în funcția de președinte executiv al formațiunii.
"O să vă anunțăm. Nu e funcția mea și partidul nu sunt eu. Partidul sunt foarte mulți oameni care pot să decidă", a mai declarat președintele PSD.
Ponta a adăugat, totodată, că "zilele următoare" va fi făcut anunțul privind nominalizarea unui nou ministru al Dezvoltării, când va merge la Cotroceni să discute cu șeful statului despre o propunere în acest sens.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat vineri pe ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Referendumul", cu un termen de încercare de trei ani.
Ceilalți 74 de inculpați din dosar au fost fie achitați, fie condamnați la închisoare cu suspendare.