La începutul acestui an, după aproape 3 ani de guvernare, premierul Victor Ponta a fost Întrebat dacă crede că este posibil ca cei care doresc înlăturarea sa din fruntea Guvernului să îi instrumenteze un dosar la DNA, premierul a răspuns: "Cred că dacă se face un dosar în care fata de mine se începe urmărirea penală, nu am cum să rămân în funcţia de prim-ministru, dar eu sper că în 2015 nu se schimba guvernele cu mijloace judiciare. Cred că acest lucru nu se va întâmpla".
De-a lungul celor trei ani de guvernare, însă, o bună parte din miniştri cabinetelor Ponta au avut probleme cu legea, fiind obligaţi să demisioneze din funcţiile pe care le ocupau.
Guvernul Ponta 1
Ecaterina Andronescu - senatorul PSD şi fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta 1,
Ecaterina Andronescu este urmărită penal de DNA, în dosarul licenţelor Microsoft, faptele vizate fiind din perioada în care aceasta a fost ministru al Educaţiei.
Ovidiu Silaghi, deputat PNL şi ministru al transporturilor în Guvernul Ponta 1, în prezent europarlamentar.
Ovidiu Silaghi este acuzat de procurorii DNA că, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a cerut lui Nelu Iordache să deschidă prin Blue Air noi rute care să lege aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa, pentru că, în schimb, să îşi exercite influenţa asupra unor funcţionari din cadrul CNADNR (structura aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor).
Timp de 6 luni, cererea DNA adresată Parlamentului European pentru ridicarea imunităţii lui Silaghi s-a pierdut pe drumul birocratic de la Bruxelles.
Cristian David, deputat PNL şi fost ministru delegat pentru românii de pretutindeni.
Fostul ministru a fost arestat preventiv între 22 ianuarie şi 20 martie 2015, dată de la care a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul în care este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău Cristinel Bîgiu, Cristian David se află în acest moment sub control judiciar.
Guvernul Ponta 2
Daniel Chitoiu, deputat PNL, fost ministru de Finanţe şi viceprim-ministru în Guvernul Ponta ÎI.
DNA a cerut pe 25 februarie urmărirea penală a fostului ministru al Finanţelor, Daniel Chitoiu, acuzat de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat în dosarul ASF – Carpatica. În martie 2014, Parlamentul a respins încuviinţarea urmăririi penale.
Varujan Vosganian, senator PNL, fost ministru al Economiei.
La începutul acestui an, Procurorii DIICOT au solicitat, pentru a doua oară, aviz la Senat, pentru urmărirea penală a fostului ministru al Economiei Varujan Vosganian (PNL), în dosarul Interagro-Romgaz. Senatul a respins încuviinţarea urmăririi penale.
Relu Fenechiu, deputat PNL şi ministru al Transporturilor în Guvernul Ponta 2.
În 2013, Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul
Guvernul Ponta 3
Dan Şova, senator PSD. A ocupat mai multe portofolii de ministru în guvernele ponta. De la ministru delegat pentru relaţia cu parlamentul, la ministru al marilor Poiecte şi, în final, Ministru al Transporturilor.
În martie 2015, DNA a cerut Parlamentului aviz pentru reţinerea şi arestarea senatorului PSD Dan Şova. Procurorii susţin că fostul ministru de la Marile Proiecte a cerut distrugerea computerelor casei de avocatură unde era asociat, pentru a şterge urmele corespondenţei care l-ar fi putut incrimina în dosarul Turceni - Rovinari. În urma unui vot care a ajuns spre soluţionare la CCR, Dan Şova a rămas cu imunitatea de parlamentar. În acest moment, votul în cazul fostului ministru ar putea fi reluat.
Guvernul Ponta 4
Darius Vâlcov, senator PSD, ministru delegat pentru Buget
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este arestat din 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar, senator şi ministru. Potrivit DNĂ, Darius Vâlcov ar fi obţinut mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif. Darius Vâlcov se află, în acest moment, în arest la domiciliu.
Liviu Dragnea a fost viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În urma unei sentinţe de 1 an cu suspendare în dosarul Referendumului, sentinţă care nu este definictivă, Liviu Dragnea şi-a dat demisia din toate funcţiile pe care le deţinea.