Iohannis, după întâlnirea cu şeful statului german: NATO trebuie să întărească flancul estic

20 Iun 2016 | scris de Veronica Micu
Iohannis, după întâlnirea cu şeful statului german: NATO trebuie să întărească flancul estic

În cadrul conferinţei de presă cu omologul său german, președintele Iohannis a declarat că pentru România relația cu Germania este una privilegiată și de importanță strategică.

"Eu cred că astăzi avem ocazia să discutăm despre multe lucruri care ne leagă, despre lucruri pe care le avem în comun şi despre oportunităţile pe care le avem în relaţia româno-germană, relaţie care este foarte bună, începând de la cel mai înalt nivel politic şi până la relaţiile economice, care devin din ce în ce mai bune", a afirmat preşedintele român.

"Discuţiile noastre au prilejuit şi abordarea principalelor provocări şi priorităţi cu care se confruntă Europa: migraţia, funcţionarea spaţiului Schengen, evoluţiile din Vecinătatea Estică a Uniunii. L-am asigurat pe Preşedintele Gauck de poziţia solidară a României în eforturile de gestionare a efectelor crizei migraţiei, dar şi de combatere a cauzelor acesteia. Suntem în favoarea unui răspuns european comun, iar solidaritatea ţării noastre se manifestă concret prin faptul că România este al doilea contributor la Frontex, după Germania. În acest context, l-am asigurat pe domnul Preşedinte de valoarea adăugată pe care aderarea României la Spaţiul Schengen ar aduce-o, aceasta rămânând un obiectiv prioritar al ţării noastre. Am abordat, de asemenea, situaţia din Republica Moldova. Menţinerea stabilităţii şi a parcursului său european, pe baza reformelor consecvente, este prioritatea noastră şi credem că acest obiectiv trebuie să fie unul al întregii Uniuni.

Nu în ultimul rând, am discutat despre apropiatul Summit NATO de la Varşovia, care trebuie să transmită un mesaj puternic de solidaritate, unitate şi coeziune în actualul context internaţional", se arată în declarația de presă comună publicată de Administrația Prezidențială.

"Pentru România, relaţia cu Germania este una privilegiată şi de importanţă strategică. Ea se bazează pe o istorie îndelungată, ambele state fiind partenere şi aliate în cadrul Uniunii Europene şi în cadrul NATO.

L-am asigurat pe Preşedintele Gauck că România rămâne dedicată proiectului european și acordă o importanță deosebită cooperării bilaterale pentru promovarea intereselor comune la nivel Uniunii Europene. Provocările actuale cu care ne confruntăm necesită identificarea unui răspuns solidar şi responsabil.

Pe români şi germani îi leagă o prietenie profundă, care se datorează mai ales convieţuirii de secole a românilor, saşilor şi şvabilor în Transilvania, Banat şi Bucovina. Lor li se adaugă cei aproximativ jumătate de milion de români stabiliţi în Germania, a doua comunitate din Uniunea Europeană, una dintre cele mai bine integrate pe piaţa muncii, dar şi cei 11.000 de investitori germani şi tinerii aflaţi la studii.
În cadrul discuţiilor de astăzi, am abordat şi subiectul strânsei colaborări româno-germane în promovarea intereselor persoanelor aparţinând minorităţii germane din România, din punct de vedere cultural şi educaţional.

Doresc să subliniez faptul că această vizită are o simbolică aparte. Preşedintele Gauck este o personalitate de referinţă pentru revoluţia anti-comunistă din Republica Democrată Germană şi reunificarea Germaniei. În acelaşi timp, este şi un vechi prieten al României, fiind binecunoscut interesul său autentic pentru procesul de transformare post-comunistă din ţara noastră.

De aceea, am discutat şi importanţa asumării trecutului la nivelul societăţii. În acest context, i-am vorbit despre intenția mea de a înființa cât mai curând la București un Muzeu Naţional al Comunismului. Este o iniţiativă care oglindeşte responsabilitatea noastră ca națiune și hotărârea fermă de a nu uita", a mai spus Iohannis.

Alte stiri din Politic

Ultima oră