Premierul Victor Ponta a anunțat joi că noul purtător de cuvânt al PSD este deputatul Gabriela Podașcă. "Colega mea doamna Podașcă o să o suplinească pe Gabriela Firea căreia, evident, i-am transmis și direct și îi transmit și prin intermediul dumneavoastră felicitări și să se bucure de noul membru al familiei, așa încât pentru toate lucrurile care țin de partea de comunicare a partidului vă rog să o contactați", a precizat Ponta la finalul ședinței Comitetul Executiv Național al PSD, conform Agerpres.
Gabriela Podașcă are 30 de ani, este deputat PSD de București și vicepreședinte al Comisiei parlamentare de cod electoral. Absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea Bucureşti, Gabriela Podaşcă este membră PSD din 2010 şi a fost şef al biroului de presă al partidului în perioada martie-iunie, a aceluiaşi an. De asemenea, ea a fost consilier la grupul PSD din Camera Deputaţilor şi consilier personal la Ministerul pentru relaţia cu Parlamentul.
Gabriela Podaşcă o înlocuiește pe senatoarea Gabriela Firea, care a născut marți un băiețel.