„Regulile și criteriile fixate astăzi vizează în primul rând următoarele capitole: lustrația, traseismul politic, nepotismul, contractele și relația cu statul, falsul în declarații, stările de incompatibilitate și conflict de interese, eventualele atitudini discriminatorii, eventualele datorii pe care le au candidații la bugetul de stat, forme de plagiat și problemele penale. Acestea sunt principalele zece puncte care în mod obligatoriu trebuie respectate de toți candidații PNL înscriși în cursa pentru campania electorală din primăvara următorului an și din toamna anului 2016. Ele vor fi aplicate la nivelul primăriilor municipii reședință de județ și consiliilor județene de către Biroul Politic Național, iar la nivel județean de către Biroul Politic județean pentru primăriile localităților în afara municipiilor reședință de județ", a anunţat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.
El a mai spus că aceste criterii vor fi cuprins într-un proiect de hotărâre care va fi adoptat de Consiliul Național din 11 decembrie.