Premierul Victor Ponta nu crede că liberalii vor depune la 5 iunie moţiunea de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce, şi, ca într-un rămăşag, le-a propus azi jurnaliştilor să aştepte ziua de 5 iunie, ora 24:00.
"Eu propun ca pe 5 iunie să stăm toţi aici, la Parlament, să aşteptăm moţiunea şi la 12 noaptea să plecăm acasă, că probabil nu va fi nicio moţiune depusă. Hai să vedem ! Eu nu cred că vor depune nicio moţiune pe 5", a spus Ponta.
Coincidenţă, tot astăzi, liberalii au propus PSD un fel de târg: dacă legea votului prin corespondenţă, subiectul moţiunii de cenzură, va fi adoptată sau este în faza de adoptare, atunci PNL ăşi va retrage moţiunea.
"Pot să vă spun că această moţiune de cenzură nu este punct fix, legea este punct fix. În momentul în care acest proces va fi deblocat, moţiunea noastră va fi retrasă. Dacă legea votului prin corespondenţă ar fi adoptată sau ar fi măcar intr-o fază finală fără echivoc de adoptare, moţiunea noastră ar fi desigur fără sens", a declarat deputatul PNL, Mihai Voicu, conform mediafax.ro.
Voicu a mai spus că în Comisia de cod electoral nu s-a luat în discuţie proiectul PNL privind votul prin corespondenţă deoarece nu există voinţa politică necesară adoptării acestuia. De cealaltă parte, Gabriela Podaşcă, purtătorul de cuvânt al PSD şi vicepreşedinte al Comisiei de cod electoral, spune, însă, că PSD respectă calendatul stabilit pentru adoptarea legislaţiei electorale, iar PNL trebuie să se decidă pe care proiect privind votul prin corespondenţă se lucrează deoarece liberalii au trei proiecte depuse pe această temă.
Târgul propus de Voicu contrazice încrederea prim-vicepreşedintelui PNL Cătălin Predoiu privind şansele moţiunii. El declara ieri că e optimist, optimismul său bazându-se pe negocierile pe care liberalii le-ar purta cu parlamentarii de la celelalte partide pentru a le susţine moţiunea.
Cât priveşte celelalte partide, singurul de la care PNL ar putea obţine un sprijin substanţial pentru ca moţiunea să treacă este UNPR. Numai că UNPR este în perioada în care îşi aranjează ploile pentru alegerile viitoare, având de ales între a merge singur sau în alianţă cu PSD. Pentru a merge cu PSD, partidul lui Ponta trebuie să accepte doleanţele UNPR privind listele de candidaţi la locale şi parlamentare.
Până atunci însă, Oprea nu-l refuză nici pe fostul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, nici pe premierul Ponta. "Pentru că ştiu că întotdeauna apar zvonuri, apar speculaţii, vreau să precizez încă o dată că UNPR este parte a actualei majorităţi guvernamentale, este şi rămâne parte dintr-un guvern bun, apreciem noi, pentru România. Cu alte cuvinte îl susţinem pe premierul Victor Ponta şi susţinem parteneriatul corect pe care-l avem cu preşedintele Klaus Iohannis", a declarat Oprea.