Fostul copreşedinte ALDE, Daniel Constantin, a depus actele la tribunal pentru înregistrarea unui nou partid. Acesta se va numi Pro România şi care va fi lansat luni. Până atunci, fostul lider ALDE a atras deja de partea lui doi deputaţi.
"O spun pentru prima oară. Am înregistrat partidul. Am depus actele, așteptăm să avem și o hotărâre judecătorească. Se numește Pro România", a anunțat Daniel Constantin, într-un interviu acordat agerpres.ro. El a precizat că evenimentul de lansare a partidului va avea loc luni.
Acum trei zile deputatul Sorin Câmpeanu a anunţat că a demisionat din ALDE și că se va alătura inițiativei Pro România a lui Daniel Constantin.
"Da (am demisionat — n.r.). Fiind o fire constructivă, și îmi place să cred că s-a observat acest lucru, am fost captivat de această inițiativă a unei noi construcții politice. Este vorba de Pro România, inițiativa lui Daniel Constantin", a declarat Cîmpeanu.
El a mai spus că a discutat cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu despre demisia sa din partid. "Evident că da, pentru că sunt adeptul unei discuții și abordări civilizate. A fost o discuție civilizată", a precizat Câmpeanu.
Propus pentru exluderea din ALDE, deputatul Damian Florea' se alătură şi el lui Daniel Constantin. El a anunțat miercuri că demisionează din ALDE împreună cu mare parte a organizației Sector 6 și că îl urmează pe Daniel Constantin și pe "oamenii de bună factură din ALDE" într-un "nou episod politic".
El a precizat vineri pentru Agerpres că îl vor urma aproximativ 260 de membri din cei 300 ai filialei. "E o organizație făcută pe structura fostului Partid Conservator', a spus Damian Florea. El a adăugat că demersului său s-a alăturat "singura organizație viabilă de pensionari a ALDE" din București.
Conducerea ALDE a decis, la începutul lunii mai, excluderea din partid a lui Daniel Constantin, după ce anterior i se retrăsese sprijinul politic pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Mediului.