Cazul Dan Şova este în atenţia publică de mai bine de două luni. În martie, Senatul aproba cu majoritate simplă ridicarea imunităţii în vederea reţinerii preventive cerute de DNA. Ulterior, s-a decis că, potrivit regulamentului Senatului, votul nu este valid. În urma contestaţiilor, CCR a decis că hotărîrea Senatului în cazul Şova este neconstituţională. Astfel, votul ar trebui reluat.
Prin urmare, Comisia Juridică trebuie să dea un punct de vedere prin care să stabilească procedura de urmat, pentru că CCR a cerut reluarea votului în cazul Dan Șova. Comisia Juridică are termen până săptămâna viitoare, marți, pentru a da un punct de vedere pe acest caz.
Între demisie şi arest
Realitatea.net a anunţat că Dan Şova şi-a dat demisia din funcţia de senator. La scurt timp, Şova a declarat pentru Gândul.info: „Nu am demisionat şi nici nu am intenţia.”
Dacă ar fi demisionat, fostul ministru ar fi ajuns direct în arestul Poliţiei Capitalei, de vreme ce pe numele său DNA a făcut o cerere de reţinere şi arestare.
Potrivit DNA, „cererea de încuviințare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală. Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care efectuează cercetări în cauză, precum și un număr de 6 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.”
Interesant este că, în timp ce refuză să demisioneze, în ciuda unor presiuni venite din partea PSD, Șova a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție o contestație în care se plânge de faptul că ancheta DNA în cazul dosarului său durează prea mult, solicitând accelerarea procedurilor îndeplinite de procurori.
În august 2014, Dan Șova a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârșirea, în calitate de reprezentant legal al SCA 'Șova și Asociații', a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu semnarea unor contracte de asistență juridică cu două complexuri energetice, Turceni și Rovinari.