UNPR, condus de vicepremierul Gabriel Oprea, are 55 de parlamentari, 39 deputați și 16 senatori, şi ar putea înclina serios balanţa şi în cazul votului privind ridicarea imunităţii premierului Ponta, dar şi al moţiunii de cenzură.
Despre cum va vota UNPR în cazul imunităţii premierului, Gabriel Oprea a declarat, astăzi, la Timişora că întotdeauna UNPR a votat pentru Justiţie.
"În momentul în care vom afla — încă nu știm ce se află în dosar, am dat și noi niște date generale—, întotdeauna UNPR a votat pentru Justiția din România, asta am făcut întotdeauna. Dar, încă o dată, vorbim de Constituție, vrem și noi să știm ce se întâmplă acolo. Cred că am spus foarte clar punctul de vedere", a declarat Gabriel Oprea, citat de agerpres.ro.
El a adăugat că sunt două principii de bază ale UNPR care răspund la această întrebarea privind votul în cazul Ponta: "respectarea Constituției României, care spune la un articol că orice om este vinovat sau nevinovat printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă a unei instanțe de judecată și este bine că este așa (...) și mai avem un principiu, cel al competenței, în sensul că poți fi competent și la 16 ani și la 100 de ani".
Oprea a mai spus că are încredere în Justiţie şi că România nu trebuie să intre într-o criză politică, arătând că prin continuarea guvernării se asigură stabilitate economică și politică.
"România nu trebuie să intre într-o criză politică și cred că acest lucru, continuarea guvernării, aduce stabilitate economică și politică României.Eu am încredere în Justiție, am încredere, dacă tot vorbim de România, ne interesează și cred că mai ales în ultimul timp instituțiile statului s-au întărit și este foarte bine că este așa. Pe de altă parte, suntem parteneri în Guvern (...)", a explicat Oprea.