Premierul Victor Ponta a revenit astăzi cu noi precizări legate de acuzaţiile privind implicarea unor liberali în promovarea intereselor firmei Holzindustrie Schweighofer în Parlament. El a susţinut că nu l-a acuzat niciodată pe preşedintele Iohannis de promovare a intereselor firmei austriece, ci doar pe câţiva parlamentari PNL.
"Eu acuz o doamnă deputat PNL şi câţiva deputaţi PNL care în Parlament promovează interesele unei firme. Acuzaţiile mele la adresa unei doamne deputat fost ministru şi a unor câţiva domni deputaţi din PNL le consider legitime şi chiar aşa s-a întâmplat", a declarat Victor Ponta.
În plus, purtătorul de cuvînt al PSD, Gabriela Podaşcă, îi acuză pe liberali că sunt şi “ipocriţi, şi incompetenţi”. Ea dă de înţeles că deputatul PNL de Bistrița, Stelian Dolha, a minţit atunci când a declarat la B1 TV că amendamentul privind pragul de 30% din Codul Silvic, impus companiilor din industria lemnului la achiziţia şi procesarea de cherestea din fondul forestier al României, îi aparţine lui, şi nu premierului Victor Ponta.
„Acest proiect de Cod Silvic a fost depus la Senat în septembrie 2014 şi aici a fost adăugat acel amendament cu pragul de 30%. Apoi, proiectul a ajuns la Camera Deputaților. Prin urmare, ne întrebăm cum putea un deputat PNL să depună un amendament în iunie 2014 la un proiect de lege care a fost aprobat în Senat în septembrie 2014 cu acea modificare, iar în Camera Deputaților a fost aprobat în 25 februarie 2015?”, se întreabă Gabriela Podaşcă într-un comunicat de presă.
Ea a adăugat că modul dubios de acțiune al liberalilor dă motive PSD să creadă că “tot ei l-au dezinformat și pe preşedintele Iohannis, tot ei susțin lobby-ul extern împotriva intereselor României”.