"Am decis să trimitem din nou acest proiect de lege la Curtea Constituțională, chiar azi am semnat. (...) Din lege nu reiese clar cum ar urma să fie finanțate aceste pensii sau indemnizații speciale. Ele, așa cum e prevăzută legea acum, ar continua să impacteze bugetul de stat pentru că și bugetele locale, în mare parte, sunt alimentate tot din bugetul de stat. Și, pe de altă parte, nu se respectă principiul contributivității, legea aceasta ar urma să se aplice retroactiv, deci am cerut din nou CCR să clarifice dacă aceste elemente, care în continuare sunt menținute în lege, sunt constituționale", a declarat luni premierul Cioloș, la RRA.
Săptămâna trecută, Senatul a adoptat propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, președinți şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Legea, declarată neconstituţională de CCR, a fost reexaminată şi adoptată cu 101 voturi pentru, 6 abțineri şi un vot împotrivă.
Aleșii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Nu vor primi pensii cei care au fost condamnați definitiv cu executare în exercitarea funcției de ales local, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu județean şi vicepreşedinte de CJ.
Curtea Constituţională a admis, la începutul anului, contestaţia Cabinetului Cioloş privind constituţionalitatea legii privind pensiile aleşilor locali. Judecătorii au invocat faptul că nu este indicată sursa de finanţare, dar au arătat şi că actul normativ discriminează între categoriile de aleşi locali, simplii consilieri locali şi judeţeni fiind exceptaţi de la lege.