Potrivit lui Dragnea, senatoarea Gabriela Firea are şanse mari să fie desemnată candidatul PSD pentru Primăria Bucureşti.
"Gabriela Firea are prima şansă, dar sunt şi alţi colegi care îşi doresc să-şi asume această candidatură şi va fi o discuţie deschisă, transparentă şi foarte cinstită despre şanse reale. Mai sunt doi colegi care au spus că-şi doresc lucrul ăsta – Eugen Teodorovici şi Şerban Nicoale. Până la Comitetul Executiv vom avea încă o cercetare sociologică, pe care o vom analiza în Comitetul Executiv şi în funcţie şi de asta, care contează foarte mult, se va lua decizia", a declarat Dragnea.
În urmă cu trei zile, președintele PSD spunea că le-a propus foștilor ministri Rovana Plumb, Nicolae Banicioiu și Eugen Teodorovici să candideze pentru primăriile de sector.
“Sunt în mare parte stabiliți. Urmează ca în zilele următoare să decidem care este cel mai bun moment în care să comunicăm, atât echipa de pe sectoare, cât și candidatul la Primaria Capitalei”, a spus Liviu Dragnea.
Numele lui Teodorovici a fost vehiculat ca o posibilitate la primăria Sectorului 1, în locul lui Dan Tudorache, președintele de filială. Despre varianta introducerii lui Eugen Teodorovici în sondajele PSD privind candidatura la Primăria Capitalei, Dragnea a afirmat că "toată lumea a fost măsurată din toate pozițiile".