Traian Băsescu a mai spus că, la Parlament, cel mai mare obiectiv al PMP este să aibă grup pentru ca la alegerile parlamentarea să fie reprezentați în secțiile de votare. PMP îşi va atinge obiectivul la Cameră, UNPR aducând odată cu fuziunea 24 de deputaţi, în timp ce la Senat majoriatea membrilor UNPR a migrat la PSD. Noul PMP va avea 2.518 de consilieri locali, 51 de consilieri judeţeni şi 138 de viceprimari, după cum a susţinut Traian Băsescu.
"Obiectivul este între 15 și 20 procente pentru toamnă", a spus Băsescu, la finalul reuniunii congreselor reunite. Fostul lider al UNPR, Valeriu Steriu, a susţinut că PMP l-ar putea susţine pe Dacian Cioloş ca premier al guvernului de după alegeri.
"Dacă ideile converg, cele care vor izvorî din programul de guvernare pe care îl vom scrie în această vară şi dacă se vor putea asocia în aceeaşi gândire sunt foarte multe posibilităţi ca să existe şi această variantă. Dar, în primul rând, scopul acestui partid care rezultă din această fuziune este de a construi un partid care în următorii patru ani să ducă la 20-30%, în primă formă să intrăm în Parlament cu 15%. Din acel moment vedem dacă ne propunem şi noi să intrăm la Guvernare. Deocamdată construcţia acestui partid este prioritară", a afirmat Steriu.
"Pot fi de acord cu orice, dar cel mai bun profil de premier sunt eu", a spus Băsescu, întrebat dacă e de acord cu profilul de premier al lui Dacian Cioloş. "(Traian Băsescu – n.r.) a spus că ar fi cel mai bun premier şi într-adevăr este în clipa de faţă prima propunere a PMP, este normal să fie aşa. Vom avea cu siguranţă întâi de scris un program de guvernare şi acest lucru ni l-am propus imediat ce terminăm paşii aceştia de aşezare, va urma un program de guvernare. (PMP – n.r.) va genera nu doar un premier, va genera propuneri pentru toate posturile de miniştri", a afirmat Steriu. El a adăugat că Băsescu are toate competenţele necesare pentru a fi premier, dar că prioritatea partidului este să obţină un scor suficient de bun la alegeri pentru a intra în Parlament.