Fostul președinte Traian Băsescu a anunțat că îi va face plângere pentru abuz în serviciu procurorului general interimar Bogdan Licu, afirmând că acesta face un joc politic murdar pentru a rămâne în continuare prim adjunct al noului procuror general al României.
"Domnul Licu, prim adjunct al procurorului general, asta e funcția pe care a deținut-o și pe care l-am numit, după ce s-a procopsit cu un plagiat făcut la școala lui Oprea, ce și-a zis, că vrea să rămână în continuare prim adjunct al procurorului general, să se arate destoinic față de noul procuror general care va veni. Un om face un joc politic murdar pe sesizările oamenilor lui Voiculescu. Totul are o limită, iar ce fac acești procurori cu un fost președinte nu-l afectează atât pe fostul președinte, dar imaginea țării este jalnică și nu cred că abuzul în serviciu nu li se aplică și lor. Nu au la discreție destine de oameni doar pentru că sunt procurori. Și ei pot fi acuzați de corupție. Spre exemplu, Licu acum urmărește un post, să fie reinvestit în conducerea Parchetului General. Categoric îi voi face plângere pentru că procurorul de caz nu lucrează de capul lui. Când e vorba de fostul președinte al României are aprobarea șefilor instituției", a declarat Băsescu.