Pe lângă acuzaţiile de fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani aduse de procurori, DNA cere şi continuarea urmăririi penale a premierului Ponta pentru conflict de interese, infracţiune pe care ar fi comis-o în exerciţiul funcţiei de prim-ministru.
DNA se bazează pe prevederile articolului 301 din Codul Penal în a susţine că premierul Ponta l-a numit pe Dan Şova ministru deoarece, înainte cu patru ani, primise bani de la acesta, prin contracte fictive, pentru activităţi de consultanţă juridică. Cu alte cuvinte, deşi urmau alegeri, deşi nu ştia daca va fi prim-ministru şi, în general, nu ştia ce-i aducea ziua de mâine, Ponta a făcut o combinaţie cu Şova, astfel încât fix după patru ani, să-l ungă pe acesta ministru.
Conform Codului penal, art.301, conflictul de interese este ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Cum în Guvern există şi alţi parlamentari numiţi miniştri, dacă luăm ad litteram aceste prevederi, ar înseamna că premierul o tot ţine în conflict de interese, deoarece prin aceste numiri, atribuţie de serviciu, şi-a consolidat guvernarea şi s-a menţinut la putere (“un folos de orice natură”) . În plus, Ponta doar a propus aceste numiri, şeful statului fiind cel care a semnat decretele de numire în funcţie a miniştrilor.
Şi iată de ce. Articolul 147 din Codul penal defineşte funcţionarul public ca fiind orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
Conform articolului 145, prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Aşadar, potrivit acestor reglementări, premierul Ponta a comis conflictul de interese în calitate de funcţionar public. Dar Ponta se afla cu Dan Şova în raporturi de muncă, cum prevede Codul Penal, sau în raporturi de serviciu, atunci când a obţinut foloase în urma deciziei de a-l numi pe acesta ministru?
Din acest punct de vedere există dispute privind integrarea statutului funcţionarilor publici fie în dreptul muncii, fie în dreptul administrativ.
Conform elearningmasterprof.ro, un portal de cursuri universitare privind Dreptul Muncii, aceste dispute pornesc de la faptul că funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de serviciu, iar nu în baza unui contract de muncă, fiind greu de explicat de ce în rândul aceleiaşi structuri a administraţiei publice, unele persoane au calitatea de funcţionar public, altele de salariat, atribuţiile lor fiind identice sau asemănătoare.
De aceea, având în vedere specificul activităţii şi puterile conferite, funcţionarii publici sunt supuşi unei reglementări speciale şi nu Codului muncii (precum salariaţii). Dar, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, Statutul funcţionarilor publici se completează cu prevederile legislaţiei muncii numai în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice. Ideea este reluata şi consolidată de art. 278 alin (2) din Codul muncii, conform căreia, prevederile sale "se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi de munca neîntemeiate pe un contract individual de muncă în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective".
Ca atare, se ajunge la o interpretare a legilor, bazată pe asemănări. Astfel, conform sursei amintite, textele citate mai sus din Legea nr. 188/1999 şi din Codul muncii, "constituie încă un argument fundamental, în sprijinul tezei potrivit căreia raportul de serviciu al funcţionarului public constituie un raport juridic contractual de muncă, evident asemănător, dar nu identic (eadem sed alieter) cu raportul juridic de muncă al salariatului (întemeiat pe contractul individual de muncă, aşa cum acest contract este configurat prin normele Codului muncii)".
