Proprietar de cuvinte

Nu-mi mai trebuie nicio proprietate,
nu mai vreau să am ceva al meu
decât pe viață,
nu mai vreau să posed
păsări călătoare,
case părăsite,
iubiri trecătoare.
Nu mai vreau să fiu
proprietarul nimănui,

vreau să fiu proprietar
peste nimeni,
peste nimic;
n-am dreptul să–mi apropii
nici măcar o frunză,
s-o fac să creadă că e a mea,
ca și când m-aș face că nu există vântul.

Nu mai vreau să se atingă cineva
de proprietatea mea,
poate să îngădui
cuiva, cândva, undeva,
s-o citească.

Nu vreau să fiu proprietar de butic,
nu vreau să fiu proprietar de crâșmă,
vreau să fiu cel mai sărac
proprietar din lume,
vreau să fiu,
sunt
doar un simplu proprietar
de cuvinte.

Nu vreau să mai am averi
ascunse în inimi de sclav,
nu vreau să mai posed iubiri,
n-am depozitate la CEC
amintiri de doi bani.

Îndeletnicirea mea,
ca proprietar de cuvinte,
este scrisul;
nu știu să moșesc divorțuri,
nu știu să iubesc pe ascuns,
nu știu să aranjez întâlniri de despărțiri,
știu să mă pierd în interjecții,
puncte-puncte…

Nu sunt proprietar de poduri,
ci de cuvinte,
nu sunt proprietar de suflete,
chiar și pe al meu l-am vândut
pe o propoziție simplă.

Lucrez în trei schimburi,
căci sunt proprietar de cuvinte,
nu vreau să-mi îmbogățesc
decât vocabularul,
iubesc femei din litere de-o șchioapă,
sunt proprietar de cuvinte.

Și dacă, într-o bună-zi,
cuvintele se vor naționaliza,
va apărea, probabil,
într-o lume bogată,
și legea cuvintelor naționalizate;

nu-mi luați toate proprietățile,
nu-mi luați toate cuvintele,
lăsați-mi măcar unul singur!
Vreau să plec în lume
nu cu o iubită,
nu cu o corabie,
ci cu un cuvânt.

Plec în lume
cu un cuvânt…