Oare câți melci-codobelci,
îndrăgostiți
peste începutul de an,
nu ieșiseră îmbătați
și inconștienți
pe străzile înșelătoare
ale libertății de frumos?
Oare câți melci-codobelci
nu-și abandonaseră poverile
ce-i împiedicaseră
atâta amar de vreme
să guste, până la pământ,
un aer care însămânțează
iubirea?
Oare câți melci-codobelci
crezuseră că venise amăgirea?
Mai puțin dulce,
dar cu mult mai adâncă?
Oare câți romantici
nu-și dezveliseră sufletul
și nu și-l suflecaseră
pentru a-l pune să culeagă
polen și dezmăț, pe străzile
închiriate de la un anotimp la altul?
Oare câți fluturi
nu-și desfăcuseră aripile
pentru primul zbor cu întoarcere,
primul zbor bezmetic,
un zbor al fricii, ca o încercare
pe viață și pe moarte?
Un zbor care să pregătească
intrarea într-o lume nouă,
nu veșnică!
Oare câți – ce-or fi fost ei –
n-ar fi vrut să atingă pe buze piatra,
trezindu-se dintr-o dată
că sărută îngerii?
Ce sentiment or fi avut
toți cei care-și pregăteau
inima pentru desfrâu,
ca dintr-o dată să o vadă
rătăcită-n Rai?
Ce-o fi fost în mintea
celor care se aciuaseră, așteptând,
în patul plăcerii carnale,
ca, apoi, să se vadă prinși în patul nunții,
în noaptea nunții?
Ce întâmplare!Să treci dintr-o clipă banală
într-una de feerie!
Ninge… 
