Lumina

29 Sep 2013
Lumina
Ştiu, am fost acolo, 
și numai despre cer 
aș putea să scriu o carte! 
Și o alta despre depărtare, 
despre orizonturi. 
 
Îmi aduc aminte 
că în Delta Dunării 
s-a întâmplat pentru prima dată 
să simt că Pământul e rotund. 
Acolo, ca nicăieri, 
la niciun orizont al său, 
pământul sau apa 
nu se întâlnește niciodată 
definitiv cu cerul. 
 
Simţindu-l rotund, 
la rândul meu 
am simţit un gol în stomac, 
la fel de rotund 
ca la pierderea echilibrului, 
la îmbrățișarea dezechilibrului
ca formă de salvare. 
Uneori te pierzi 
de atâta frumusețe, 
devii imaterial 
ca să fii compatibil
cu lumina din jurul tău. 
 
Ea este, Lumina, 
cea care rotunjește pământul 
pe care-l simţi bătând 
în capul pieptului. 
Și când locul lui 
e luat de soare, 
e aproape o certitudine 
că-și încearcă norocul
răsăritul sau, și mai bine, 
apusul! 
 
Acolo simţi valsul bărcilor pe ape
și când ești cât se poate de bine 
cu picioarele pe pământ. 
Frumusețea se unduiește 
cu teama și te amețesc de parcă 
toata viața ai fi călătorit pe mare 
și, odată ajuns pe pământ, 
nu i-ai mai cunoaște rostul 
și greutatea. 
 
Dar ceea ce face tot locul, 
e Lumina. 
E puternică, e frumoasă,
e caldă și îmbietoare! 
E lumina care trece prin tine 
și prin toate, 
e lumina care îmbracă și dezbracă 
lumea și pământul! 

Alte stiri din Poeme

Ultima oră