„A dat Dumnezeu boli, dar a dat și leacuri”, se exprimă poporul în înțelepciunea lui. Dar, are o concepție ciudată despre raportul care există între boală și leac. Mintea lui simplistă a imaginat un fel de legătură intimă, o corelație mistică sau un fel de simpatie magică, nu numai între suferințele lui trupești și între mijloacele lui de alinare a acestora, ci între tot ce se atinge de traiul lui, de buna stare a gospodăriei lui și între lumea din afară, între tot ce-l înconjoară sau între toate acțiunile lui.
Preotul, când vine într-o casă, trebuie să șadă, căci șed pețitorii, șade norocul, șed cloștile, etc. Cel ce pune ouăle la o cloșcă trebuie să se așeze jos, căci altfel nu va sta cloșca bine pe cuibar. De la masă trebuie să se scoale toți deodată, ca să iasă deodată puii. În Botoșani, mama, când se scoală cloncănește, iar copiii țipă ca puii. Femeia tot timpul nu se urnește de la masă, ca să nu se urnească cloștile.
Când coci ou în spuză, să nu-l acoperi de tot, căci se înădușesc puii în găoci. Când scoți întâi puii afară, îi scoți în poală și cu ochii închiși, ca să nu-i vadă uliul sau cioara și, punându-i în ogradă, să zici: „Cum nu văd eu amu, așa să nu vadă nici cioara puii”. Când semamănă grâu mai întâi, semănătorul aruncă de trei ori sămânța cu ochii închiși, zicând: „așa să nu vadă păsările grâul, cum nu-l văd eu acuma”.
La aromâni, „hoții au obiceiul să treacă prin cimitir cu ochii închiși și iau lut de pe morminte; din acest lut aruncă pe casa unde vor să fure, ca să nu-i simtă nimeni”. În Bucovina, ca să-ți fie casa ferită de tâlhari, „să mergi noaptea la mormânt și să iei țărână de trei ori de la mormânt de bărbat și să zici: mortul nu se mișcă, mortul nu vede, mortul mâna nu întinde, mortul nu umblă; așa să nu vadă tâlharii casa mea, așa mâna să nu întindă, așa să nu vină, așa să nu se miște”.
Se crede însă mai adesea că tâlharii, spre a nu fi simțiți, merg la furat cu o mână de om sau de copil mort, alteori, numai cu degetul cel mic de la mort; cu acesta înconjoară casa de unde au de gând să prade, și toți ai casei, oameni și câini, dorm ca morții. Credințe aproape identice se regăsesc la mai toate popoarele din Europa și din celelalte continente.
Cârciumarii bagă lipitori în vin, ca să se lipească lumea de vin ca lipitorile. Când ia mirele zestrea miresei acasă, mireasa să pună în ladă o păpușă, ca să fie mirele mut ca păpușa. Mireasa dă soacrei ca dar o cămașă fără gură, ca să n-aibă gură în casă.