Farmece pentru trimiterea bolii în trupul cuiva se fac de către vrăjitoare cu argint viu. Vrăjitoarea descântă argintul viu și-l trimite cui i se poruncește. Argintul viu pleacă singur de la vrăjitoare și, ajungând în casa unde e hotărât, se risipește în cofe, în străchini, în așternuturi și în toate lucrurile din casă. Cei din casă câteodată îl văd, dar nu pot face nimic ca să-l depărteze.
Dintre toți cei din casă se îmbolnăvește numai acela care e ursit de vrăjitoare. Bolnavul simte un fel de cârcei în tot trupul și se umple de spuzeală, dând din ea un fel de apă. Aceasta se poate vindeca numai prin descântece și fumuri.
O fermecătoare ursește pentru cineva câteva drahmuri de argint viu, care pleacă singur, rostogolindu-se pe pământ, până ajunge la casa aceluia, se lipește de el sau intră în el și-l slăbește din zi în zi, până se usucă și moare.
Prin dare de argint viu se înțelege când un dușman ia mercur și-l descântă, trimițându-l la cutare, ca să-l bea în apă, în vin, în rachiu, și atunci, după trei zile sau patru sau după cum îl menește, îi ies bube albe pe trup, umplute cu un fel de apă veninoasă. Dacă o femeie răgușește sau i s-a spuzit ori umflat capul, atunci zice că i s-a dat argint viu și aleargă la vrăjitoare ca să-i descânte.
„Dătătura de argint viu” provoacă diferite neajunsuri: dezbinare, vrăjmășie, stricare de zăgazuri, înecuri, etc. Când argintul viu se întâmplă a trece prin vreun cârd de gâște, păsările încep a se mușca una pe alta, și trebuie să le descânți, căci altfel rămâi fără ele.
Bolile provocate de argintul viu se manifestă adesea prin bube, care apar pe tot corpul sau numai pe o parte a trupului; apoi sunt bubele dulci, damblaua, cârtița, albeața și foarte adesea junghiurile.
Acestea se capătă dacă „i se pune cuiva cuțitul”. Tot trupul celui dușmănit simte numai împunsături de cuțite. Trebuie atunci să i se descânte, înfigându-se un cuțit după ușă. Dacă-l scoate apoi și are vârful ruginit, nu mai încape îndoială că bolnavului „i s-a pus cuțitul”.