Aromânii, pentru a se vindeca de negi, iau atâtea grăunţe de grâu câţi negi au şi le îngroapă una câte una, zicând la îngroparea fiecărei grăunţe: „Când va învia mortul, atunci să-nvie şi negii” Un leac analog îl găsim întrebuinţat şi în Gemania.
În mod simbolic se vindecă negeii în chipul următor, după o informare din judeţul Suceava: „Cauţi grăunţe de păpuşoi ce cad din saci, când îi duci la moară ca să macini. Iei trei grăunţe de acelea, le mesteci în gură dimineaţa, te ungi cu acele grăunţe sfărâmate pe negei, şi nici nu ştii când scapi de ei. Uneori poţi lua o aţă, faci pe ea atâtea noduri câţi negi ai, pui aţa în pământ, şi când va putrezi, negi nu vei mai avea!
Dacă, în timpul sarcinii, femeia mănâncă poame îngemănate, va naşte copii gemeni. Tot astfel dacă mănâcă un ou care are două gălbenuşuri. Aceste credinţe se regăsesc până şi la popoarele cele mai înapoiate. „Femeia îngreunată să nu mănânce aripi de pasăre, căci copilul care se va naşte va da necontenit din mâini şi din picioare, parc-ar vrea să zboare”
„Când tepşeşti prea tare mămăliga, faci copii gheboşi”. După alţii: „Dacă pătuleşte femeia îngreunată mămăliga, îi va fi copilul pleşuv”. Femeia însărcinată să nu lovească într-un câine sau într-o mâţă, că va face copilul păros. În timpul sarcinii, să nu umble cu păr de porc, căci copilul ce va naşte va căpăta „părul porcului”.
Femeia însărcinată să nu mănânce peşti şi melci, căci vor naşte copii băloşi şi mucioşi. E oprit cu totul unei femei însărcinate de a trece peste sau sub o funie întinsă, căci va face copilul cu buricul (cordonul ombilical) încurcat pe după gât. Credinţa aceasta, foarte răspândită în mai toată Europa, o găsim până şi la poporul Aino, din insula Sakhalin (la extremitatea de răsărit a Asiei).