Sâta, când o cumperi, nu cerni deodată cu ea, dar o sui în pod să steie o zi, apoi o speli cu busuioc şi zici: „Cum izvorăşte apa, aşa să izvorască pânea în casa mea şi totdeauna să fiu cinstită şi luminată”. Şi după ce s-a uscat, o aduce în casă şi o pune în cui; iar când să învecheşte, să pune să stea în pod şi o întrebuinţezi punând în ea: fasole, etc.
De Crăciun, când scoţi plăcintele, umpli sâta de plăcinte şi le acoperi zicând că „aşa cum e atunci, plină cu de toate, să fie tot anul”. După ce s-au luat plăcintele, pui de toate mâncărurile în sâtă şi laşi peste noapte şi a doua zi să dă la găini.
Sâta nu-i bine să o împrumuţi prin sat, că-ţi ia toată mana. Sâta, dacă o împrumuţi la cineva noaptea, sau chiar la gospodăria ta, să n-o aduci afară descoperită, căci nu-i bine, ci s-o ascunzi sub un strai. Unii spun că să duce tot binele din casă. Sâta nu se dă sara din casa unde este copil mic, că-i ia somnul copilului.
Cu sâta se poate face de dragoste, uitându-te prin sâtă spre răsărit de soare. Ca să uiţi mortul, te uiţi prin sâtă la lună. Ca să uiţi mortul, te uiţi prin sâtă la ţintirim. Sâta să n-o pui pe cap, că faci bube. Sâta să n-o pui pe cap, că-ţi cade părul şi e pânea subţire ca părul.
Pentru bube e bine să porţi o bucată de ciur. Din sâtă sau ciur de să dă mâncare la găini, fac cobe. La mascuri asemenea nu se dă, că fac lintiţi. Prin sâtă să nu te uiţi, că orbeşti. Sâta să n-o cârpeşti, că nu mai vezi bine. Să nu te uiţi prin sâtă, că la bătrâneţe vezi ca prin sâtă. Când plouă mărunt, se zice că cerne ca prin sâtă.
În Sighet, la petreceri, la priveghiuri, se face următoarea glumă: unul zice „ţ-oi da un leu, să-mi aduci sâta în gură”. Fiecare gândeşte că nu e mare lucru şi vine de afară cu sâta în gură. Celălalt se aţine la uşă c-o oală de apă şi-i toarnă între ochi şi cela scapă sâta. Sâta nu se lasă cu gura înspre casă, că te vorbesc oamenii, să o pui cu gura înspre părete sau cu gura în jos pe masă.
Pe dosul sâtei cu mânile îndărăpt, să cerne cenuşa pentru boala copiilor „babiţe”. Să cerni făină pe dosul sâtei joi, marţi şi sâmbătă până a nu răsări soarele şi când ţi-a veni un duşman, să faci mămăliguţă, căci cum va lua o dată în gură, va tuşi şi atunci ştii că-ţi este duşman.
Când să fură ceva, înfigi foarfecele în sâtă şi doi ţin foarfecele de sub urechi, iar altul zice. „Sâtă, sâtă, de a luat cutare, să te învârteşti” şi spui mai multe nume şi la cine sâta să învârteşte, acela a luat.
Dacă ţi se prăpădeşte ceva de la casă şi vrai să ştii cine ţi-a furat, iai şi cerni cenuşă pe dosul sâtei cu mânile îndărăpt pe vatră, seara, şi faci cu degetul semnul casei tale şi a caselor din jur. Iar împrejur faci un cerc ca îngrăditură şi a doua zi vezi drumuşor, cum a îmblat o muscă de la casa ta până la a aceluia care ţi-a furat.
