De Ajun se fierbe din toate roadele pământului şi din toate să guşti, ca să rodească. Bobul se mănâncă ca să ai saţ, că el, cum mănânci oleacă, cum îţi vine să bei apă şi eşti sătul. De Crăciun, adică de Ajunul Crăciunului, să fierbe de toate celea, ca să fie pe masă şi preotul se cade să blagoslovească, să fie tot anul belşug.
La românii de pe lângă Suceava şi-n Moldova, nu se face cina de seară, ca în părţile Cernăuţiului, ci atunci se mănâncă, când vine preotul. După ce a blagoslovit şi a gustat din masă, cum se duce, cei din casă se pun şi mănâncă.
Preotul, când vine, numaidecât trebuie să şadă, căci şed peţitorii, şade norocul, şed cloştele; sub preot se pun grăunţe şi apoi se dau la găini, căci clocesc. În Scheia, lângă Suceava, după ce se duce preotul, toarnă grăunţele prin veriga coasei şi prin borta lăiţei, puind veriga deasupra, şi le dă la găini să mănânce, ca să nu piară.
Când vine preotul cu Ajunul şi cântă, atunci un copil de pe cuptiori să zică: “Găinile se oauă” de trei ori şi atunci tot anul ai oauă. În Ardeal, cum iese preotul din casă, mătură repede, ca să n-aibă pureci peste an.
În Botoşani, spun că, pentru a nu avea pureci peste an, să nu rosteşti de Ajun cuvântul “mac”, care atunci se întrebuinţează mai mult.
Din toate mâncările ce faci de Ajun, să pui într-o strachină şi să înconjori casa de trei ori, ca să fie plină aşa cu de toate şi sătulă, apoi dai la vite să mănânce, să se ţie sătule şi să fie spori la vite.
De Ajunul Crăciunului şi al Bobotezii, să iai din toate mâncările de deasupra: grâu, găluşte, etc. Iar apoi şi două plăcinte, una o dai întâi argatului care e la vite, dar trebuie să fie mâncăcios, că apoi mănâncă bine vitele peste an, şi cealaltă o rupi în bucăţele şi-o arunci în mâncarea vitelor.
Când dai mâncare la vite zici: “Cinaţi sănătoase, că şi noi cinăm!”. Ca să se înmulţească vitele, li se dă din toate mâncările de Ajun sara, precum şi o bucăţică de aluat dospit. Apoi apa ce se spală vasele a trei zi de Crăciun li se dă să beie şi se stropesc cu ea, tot pentru înmulţire.
Cum e atunci în sara Ajunului plină masa cu bucate, aşa să se înmulţească, să fie multe vite. Apa cea subţire o fierbi şi o strângi în şipuri şi numai cea grasă se dă.
Cu apa de la vase se stropesc straturile vara, când au muşte, şi mai e bună şi de diochi. De asemenea şi când se îmbolnăveşte vita, să i se dea să beie şi s-o spele. Apoi mai stropesc vitele cu ea când le scot la cireadă întâi primăvara şi când le scot la târg, pentru ca să nu se dioache.
Foc în ziua de Ajun şi de Crăciun, în ziua de Anul Nou, în ziua de Paşti şi de Înălţare să nu dai din casă, că tot anul ai foc, supărare, huit, pagubă în casă. Ca să-ţi meargă bine în albinărit, să împrumuţi ceva de la altă casă în ziua de Ajun.
În ziua de Ajun, să nu dai nimic din casă, că n-au frupt vacile. Nu să dă nimic din casă, că n-ai noroc la vite şi pentru huit. Nici să iai de la nime, nici să dai. Să nu dai nimica, mai ales aluat dospit, că nu se ouă găinile şi pier şi n-ai plod la vite (nu se plodesc). Altele anume vin de-ţi iau să deie la vite şi găinilor lor şi-ţi iau sporul tău şi mana de la vaci.
