Tradiţia populară orală a îmbinat povestea Sfintei Filofteia, consemnată în Vieţile Sfinţilor, cu felurite istorisiri.
În imaginarul popular se zice că Filofeteia ar fi fost tot o copilă care, impresionată de cei nevoiaşi, le împărţea acestora jumătate din bucatele pe care le avea în coş pentru tatăl său, aflat la muncile câmpului.
Descoperită, a fost ucisă de părintele “câinos la inimă”, prin aruncarea bardei care a lovit-o în călcâi.
O legendă din Muscel, consemnată de Tudor Pamfile, spunea că înainte de a muri, Sfânta Filofteia ar fi fost ridicată “până la vântul turbat, de unde a căzut jos, moartă”.
Prin pronie cerească, s-a îngăduit mutarea sfintelor sale moaşte la Mănăstirea Curtea de Argeş însă, până să fie pronunţat numele acestui sfânt locaş, “n-a putut fi urnită din loc nici cu cai, nici cu boi”, ulterior, sfânta devenind “uşoară cum e pleava”.
Pe de altă parte, credincioşii care se roagă cu evlavie la sfintele sale moaşte primesc ajutor atunci când seceta pârjoleşte pământul: “o plimbă prin sate şi fac slujbe şi sfeştanii pentru a ploua atunci când e seceta mare”, iar în ziua prăznuirii sale, la 7 decembrie, “femeile şi fetele nu lucrează nimic în casă că e rău de boală, boala copiilor” (Tudor Pamfile).
La 7 decembrie se încheie, aşadar, zilele în care, potrivit credinţelor moştenite din bătrâni, ar fi mare pericol de boli contagioase, Filofteia, o copilă sfântă, fiind protectoarea pruncilor.
