La 11 noiembrie, când în calendarul ortodox este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina precum şi Sfinţii Victor şi Vichentie, în tradiţia populară este consemnată Sărbătoarea Tâlharilor. Această denumire nu este întâmplătoare, ci are legătură cu Sf. Mare. Mc. Mina cel care este grabnic ajutător celor păgubiţi, scoţând degrabă la iveală adevărul, ajutând la prinderea răufăcătorilor atunci când i se cere ajutorul cu credinţă. Rugăciunea celor păgubiţi era odinioară îmbinată cu postul negru pentru a li se întoarce pierederea materială suferită. Şi hoţii se tem de pedeapsa divină şi de sancţiunea Sfântului Mina. Se zice că tâlharii s-ar feri să facă nelegiuiri în această zi.