Ne aflăm, iată, la început de noiembrie, lună cunoscută în cultura populară drept Brumar, Brumarul Mare, luna brumei sau a promoroacei, când frigul are un cuvânt important de spus, când nu mai e loc de întors căci “În luna Rapciuni/ Cad copiii pe tăciuni/ Iar în Brumar/ Cad şi cei mai mari” (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români). I se mai zice şi Vinicer, fiind considerată luna vinurilor, când mustul s-a transformat în licoarea cea nouă. În satele în care obiceiurile se mai păstrează, se înteţesc şezătorile.
În vreme ce în calendarul religios la 1 noiembrie sunt sărbătoriţi cei doi sfinţi, doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian, în mentalul popular sărbătoarea, o încrucişare a celor două nume, se cheamă Cosmandin sau Vrăcel. În această zi, femeile nu lucrau, existând credinţa că vor primi ajutorul sărbătorii şi pot ţine la distanţă febra tifoidă şi epilepsia, răul copiilor.
Luna noiembrie este marcată, de asemenea, de o serie de sărbători care au în centrul lor lupul (Filipii de Toamnă: 14-21 noiembrie). Un animal de temut, lupul face prăpăd în vite. Pe de altă parte, se zice că ocroteşte oamenii, fiind cel care vede dracii la Bobotează şi îi sfâşie, protejându-i, totodată pe copii de boli grave, uneori mortale. De aceea, odinioară, când cei mici erau în pericol de moarte din pricina feluritelor boli dobândite în primele luni de viaţă, mamele chemau degrabă naşele sau vreo vecină, schimbând numele copilului în Lupu sau în Ursu, dând pruncul în braţele acesteia pe fereastră, ca şi cum l-ar fi vândut, păcălind, astfel, moartea. “Uneori, schimbarea numelui se face în urma unui simulacru de vânzare. Femeia, al cărei copil boleşte sau căreia îi mor copiii unul după altul, îl vinde la fereastră altei femei, schimbându-i numele. (…) Numele cel nou care se dă adesea copilului care boleşte e acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar Ursu (fem. Ursa) (…), toate acestea pentru a îndepărta duhurile necurate de la el” (I.Aurel Candrea, Folclorul medical român comparat).
Acest tip de nume nu este întâmplător. Lupul este considerat un animal psihopomp. În anumite sate din Caraş-Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi, înainte de prohodire, prin “Cântecul zorilor” mortul primeşte sfaturi despre ceea ce trebuie să facă pe tărâmul celălalt, să nu o ia la stânga, să o ia la dreapta, să nu se sperie de lup, care ştie drumul pe uscat şi să fie prieten cu vidra, care cunoaşte drumul pe ape.
