La gala European Festival Awards 2015, desfășurată ieri seara la Eurosonic Noorderslag din Groningen (Olanda) festivalul Untold din Cluj a fost desemnat Best Major European Festival. Este pentru prima oară când România câștigă acest prestigios premiu și după doar o singură ediție. Untold a avut o serioasă concurență și anume Sziget (Ungaria), Tomorrowland (Belgia), Exit (Serbia), Rock Werchter (Belgia), Deichbrand (Germania), Dour (Belgia), Graspop Metal Meeting (Belgia), Mysteryland (Olanda), Pinkpop (Olanda).
Iată lista principalelor premii de la European Festival Awards 2015: Best Major European Festival – Untold Festival – România, Best Medium-Sized European Festival – Volt Festival – Ungaria, Best Small European Festival – Happiness Festival – Germania, Best New European Festival – Lollapalooza Berlin – Germania, Best European Festival Line-Up – Sziget Festival – Ungaria, Best Indoor Festival – Les Transardentes – Belgia, Artist’s Favourite European Festival – Rock Werchter – Belgia.
Directorul Untold, Bogdan Buta, a declarat că acest premiu "este un vis devenit realitate" cu atât mai mult cu cât reprezintă o premieră ca un festival aflat la prima ediție să câștige acest titlu. Anul trecut, la Untold s-a înregistrat un număr total de 240.000 de spectatori, în fața cărora au evoluat DJ-i și nume sonore din zona electro precum Avicii, Armin van Buuren, David Guetta etc. La a doua ediție Untold, ce va avea loc între 4 și 7 august 2016- cu Tiesto prima și singura confirmare- s-au vândut deja 26.000 de abonamente.