Vineri, 26 aprilie
În Club Mojo, Strada Gabroveni, nr.14, All Star Band (Olanda), pentru prima dată la București. Zece personalități foarte diferite formează echipa All Star Band (foto), care este gestionată de organizația internațională United by Music. Talentul este un lucru în comun pe care toți o au. Această trupă este activă din 2010 și este cel mai bun grup de muzicieni asamblat vreodată de United by Music. Au cântat de peste 300 de ori în fața a 100.000 de persoane în 11 țări diferite, inclusiv Africa de Sud, Irlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Belgia, Germania, România, Canada și SUA. Ei urcă pe scenă de 50 de ori pe an, iar una dintre cele mai bune performanțe a fost concertul susținut la Festivalul #Waterfront Blues Festivaldin Portland, al doilea mare festival de blues din Statele Unite. Artiștii au apărut în mai multe seriale de televiziune, de exemplu Downmet Johnny și Knoop Gala, dar au susținut spectacole și pentru politicieni olandezi importanți. Au împărțit scena cu alți muzicieni proeminenți din America, cum ar fi JanivaMagness, Karen Lovely, Lady A și LittleWillieLittlefield. Odată cu lansarea albumului, "Thatain’t it", ei continuă să strălucească, să-l uimească pe public și pot să ajungă la oameni din întreaga lume. Formația AllStar Band este compusă din artiști cu dizabilități, dar pe scenă dizabilitatea devine neobservată, muzicienii interpretează cu rutină și fascinează publicul, pentru că în acel moment nu există diferențe între lumea persoanelor cu dizabilități și lumea oamenilor sănătoși. Numai experiența muzicală există, funcționând ca o conexiune. „Este emoționant să vezi pasiunea, entuziasmul și pofta de viață a artiștilor United by Music când cântă pe scenă. Este un proiect minunat, iar calitatea muzicii este remarcabilă. "- Blues Magazine. Rezervari: 0737 220 220 (zilnic intre 12:00 si 20:00), Presale: 20 lei, la intrare- 30 lei. Daca nu reusiti sa ne contactati telefonic puteti si online http://mojomusic.ro/booking. Concertul incepe la ora 21:00.
Zapruder / Ropeburn / I Stared Into The Forest / Avoid Humanity live in B 52. Acces public@ 19:00, 19:30 - Avoid Humanity , 20:15 - I Stared Into the Forest, 21:00 – Ropeburn, 22:00 – Zapruder, 23:00 - B52 Party. Hardcore pe pâine, Bilete: Double - 50 Lei // Normal 30 Lei, AmBilet: https://ambilet.ro/tc-events/zapruder-ropeburn-i-stared-into-the-forest-avoid-humanity/ EventBook: https://eventbook.ro/music/bilete-zapruder-ropeburn-i-stared-into-the-forest-avoid-humanity. La intrare, 40 Lei
Avishai Cohen Quartet live la Jazz Syndicate Live Sessions la CinemaPro, ora 20.00. Cu noul material discografic “Cross My Palm With Silver”, Avishai Cohen prezinta publicului o nouă colecție de piese care pune in evidență excepțional său quartet. Cu ajutorul lui Yonathan Avishai (pian), Barak Mori (bas) și a lui Nasheet Waits (tobe), interacțiunea adroit a Avishai Cohen Quartet îi permite protagonistului să crească, explicând de ce trompetistul cu tonul atat de clar este unul dintre cei mai aclamati muzicieni de jazz ai scenei contemporane. Dupa doua concerte “sold-out” pe scenele din Romania (Sala Radio, Noiembrie 2016, Cinema Pro 2018), iata ca Jazz Syndicate Live Sessions il readuce pe apreciatul trompetist pentru un nou concert eveniment. Votat timp de trei ani consecutiv drept “Rising Star” de catre prestigioasa DownBeat Jazz Magazine - Cohen a devenit recunoscut la nivel mondial ca un muzician cu un sunet individual si un spirit iscoditor, un tot mai creativ interpret-compozitor deschis la mai multe genuri jazzistice precum și un activ sef de formatie sau sideman. Prestigioasa publicatie The New York Times l-a descris ca fiind "un trompetist extravagant de inzestrat, relaxat și sentimental... combinând cu dexteritate sensibilitatea și flerul", în timp ce Chicago Reader l-a considerat ca fiind "probabil cel mai interesant muzician de jazz israelian din lume”. Pe scena de la “Cinema Pro”, vor urca: Avishai Cohen - trompeta; Yonathan Avishai - pian; Barak Mori - bass; Ziv Ravitz – tobe.
Live Music by Marishka, la Basarabia Bistro 37-39, de la ora 20.00. Rezervări la 0731 355 939, Bd. Basarabia 37-39
Live concert, sunset and the stars la Pura Vida sky bar, str, Smârrdan 7, de la ora 18.30. Vă invităm să vă bucurați de concertele susținute la Pura Vida sky bar. Intrarea este de fiecară dată gratuită.
Weekend cu Bouzoukia Live in Centrul Vechi. Va invitam in fiecare viineri si sambata de la ora 19:30, sa petreceti greceste la Zorba Taverna,