Unde mergem? Concerte din weekend

05 Apr 2018 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri 6 aprilie

Rusidava Music prezintă în clubul Fabrica, un eveniment dedicat sonorităţilor industriale asezonate cu thrash, death melodic şi progressive metal. Iată programul: 19:30 - 20:00 Acid Scorn, 20:20 - 21:10 MBP, 21:30 - 22:20 Linear Disorder, 22:40 - 23:50 Dark Fusion. Bilete se gasesc prin reteaua IaBilet.ro, in sectiunea Ticket URL a evenimentului, cat si la fata locului. Online - 20 lei, la intrare - 25 lei

As I Fall (metalcore), Nevergoinghome (post hardcore), Váthos (post black metal) şi Rules of Silence (Alternative Rock) vor urca pe scena clubului Underworld, începând cu ora 20.00. Iată programul: 20.00 – Rules Of Silence, 21.00 – Vathos, 22.00 – Nevergoinghome, 23.00 – As I Fall. Intrarea este 10 lei

Paolo Profeti European Collective cântă live la Copper's Pub (Hristo Botev 25), de la ora 21.00. Grupul este alcătuit din Paolo Profeti: saxofon alto, efx, Florian Radu: trombon, Sorin Romanescu: chitară electrică, moog guitar, electronics, Michael Acker: bass electric, synth şi Iulian NIcolau: tobe, efx. Paolo Profeti European Collective, deja cunoscut publicului român, vine pentru prima oară la Copper’s Pub şi urmează să lanseze în luna iunie cel de-al doilea album, „Glide”. După debutul cu albumul acustic „Waiting for Bucharest” (Fiver House Records, 2015), Colectivul s-a deschis către o nouă etapă în evoluția sa muzicală, în care se îmbină jazz-ul cu sonorități progresive și electronice: accentul va cădea pe aspectele contemporane ale creației lui Paolo Profeti, care nu se reduc în mod necesar și exclusiv la lumea jazz-ului, ci fac referire și la alte genuri muzicale pe care autorul le-a apreciat mereu. Efectele electronice nu numai că își aduc tenta specifică în acest melanj, ci au și darul de a influența într-un mod neașteptat atmosfera, spectrul compozițional, sunetele, viziunile, starea de spirit... Colectivul a avut premiera în varianta sa „Elettrico” pe 3 decembrie 2016, în cadrul seriei “21st Century Jazz” organizată de ARCUB și curatoriată de pianistul și compozitorul Lucian Ban. Materialul a fost prezentat și la ediția 2017 a Transilvania International Film Festival (TIFF) – Cluj, precum și pe scena principală a JazzTM Festival din Timișoara. Reamintim și participarea Colectivului la importante festivaluri precum Transilvania Jazz Fest, Green Hours Jazz Fest, precum și un turneu care a inclus cluburi consacrate din Turcia și Italia. Cu ocazia înregistrării noului album, au avut loc și două concerte Pre-recording și Post-recording în București, la Jazzbook și la Green Hours. O premieră a concertului de la Copper’s este prezența tânărului și incredibilului toboşar Iulian Nicolau, care întregește versiunea românească a Colectivului. Suport artisti: 30 lei

La Louisiana Bistro (Drumul Taberei 18 - Complex Orizont), de la ora 20.00, Florin Giuglea Group prezintă spectacolul Invitation to the Blues. Grupul este alcătuit din Florin Giuglea - chitară, voce, Hanes Radu – tobe şi Paul Baciu – bass. Dupa ani de cursuri, workshop-uri si experienta de scena, in 2015 Florin Giuglea a inceput mult-asteptatul sau proiect solo imprimand albumul de debut “Invitation to the Blues” impreuna cu vechii lui colegi de scena si prieteni: Adrian Ciuplea, Hanes Radu, Mihai Ardelean si alti cativa muzicieni talentati. “Invitation to the Blues”, alaturi de Adrian Ciuplea, Hanes Radu, Mihai Ardelean si alti cativa muzicieni talentati, este proiectul bine-documentat si cercetat al lui Florin, calatorind mii de kilometri in SUA. De pe Beale Street din Memphis, Tennessee, pana in 6th Street in Austin, Texas, apoi de pe Bourbon Street din New Orleans, Louisiana, in renumitele baruri honky-tonk din Nashville si mai departe in Tupelo si Clarksdale, Mississippi, trecand prin clasicele sali de concerte din New York sau Los Angeles etc. Detalii pe site-ul oficial www.floringiuglea.ro. Suport artisti: 30 Lei

Seară latino la Rocka Rolla (str. Covaci nr. 6-8) susţinută de Bastards. Alex Ionescu şi Adrian Teodorov sunt invitaţii clubului pentru o seară latino, spanish guitar şi hituri, pentru a încinge atmosfera şi a da startul unui party ce se va întinde până în zori, alături de DJ Bognik. Şi desigur că intrarea este liberă!

Sergiu Bolota este live la Bloom (str. George Enescu 10), de la ora 21.00. Este un concert 100% acustic, susţinut de artistul sibian, care va canta voce + chitara, atat cover-uri de la Coldplay, Adele, Elton John, etc, cat si compozitii proprii. Seara cu Sergiu va fi incarcata de o atmosfera placuta si romantica. www.youtube.com/sergiubolota

Concert de Paști la BDM (Strada Morilor 37), între orele 19.00 şi 21.00. O seară specială de cântec și mesaj în amintirea celui mai important moment din istorie, moartea și învierea mântuitorului nostru Iisus Hristos. Vino împreună cu familia și cu prietenii tăi să ne bucurăm de acest eveniment special. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sâmbătă, 7 aprilie

În fabrica, Rock n Ghenă (foto) lansează noul EP şi concertează alături de Acid Scorn şi Twist of Fate.  Intitulat „The Hate – The Pain – The Suffering” , EP-ul este al doilea material discografic al trupei din Mangalia infiintata in anul 2000, si va livra aceeasi doza de furie hardcore precum „The Outcome of Rage” (2014). Versurile insa pot fi asimilate si din perspectiva relatiilor inter-personale, nu doar de revolta impotriva sistemului actual, care este mai dur si mai putred ca acum 4 ani cand isi promovau primul album. Iată cateva cuvinte despre noul EP: “Sunt multe straturi de intelesuri pentru versurile celor 5 piese. Tradarea si manipularea dintre oameni, nu fac decat sa le numere zilele de existenta ca fiinte integre (It’s time to change your ways // Your days are numbered begin to pray). Divide et impera! Urandu-ne intre noi, ii lasam pe cei corupti deja sa ne duca exact acolo unde vor ei: un loc al sufletelor pierdute, usor de manipulat. Vom avea doar un statut de animal social, care nu poate sa treaca dincolo de minciuni, regrete si ura. Nu putem evolua si rezista lumii de astazi, decat prin iubire si solidaritate fata de cei din jur ( Regrets and hate within// With grudge stepping’ in // Cannot fucking destroy // What is built with love and joy ). Ne exprimam disperarea dar si speranta prin acest album. Vei gasi si suferinta, si impacare cu sine in aceste piese. Keep your spirit safe!” Recitalurile din fabrica au loc între orele 19.30 şi 23.59 iar biletele sunt presale - 15 lei (50 bilete), preț normal - 20 lei, în seara concertului - 20 lei. Bilete se pot achiziționa şi cu un simplu mesaj către Twist of Fate - Ro /Sovar Valentin.

Grupul finlandez Turisas se întoarce în România și susține un show energic în club Quantic. Etichetată adesea ca o trupă de folk metal, Turisas sfidează, totuși, această încadrare în gen, muzica grupului îmbinând elemente de symphonic power metal cu elemente de prog, punk și death metal, reuşind să aibă propriul stil, unic și de neconfundat. Turisas a luat naștere încă din anul 1997 în Hämeenlinna (Finlanda), luându-și numele de la un vechi zeu finlandez al războiului, iar încă de la primul album lansat în 2004 - „Battle Metal”- s-a dovedit a fi o prezență energică și inovativă pentru scena metal internațională. Formația a susținut de-a lungul timpului concerte și turnee atât în Europa, cât și SUA. Biletele pot fi cumpărate online pe www.AmBilet.ro la următoarele prețuri: presale: 59 lei - primele 50 de bucăți, preţ normal, în avans- 69 lei şi 75 lei - în ziua concertului, la intrare. Primele bilete achiziționate participă la o extragere pentru 10 pass-uri meet & greet!

Green Hours prezintă Concert de Paşti cu Maria Răducanu- voce, chitară, magie, de la ora 20.30. Intrare: 50 lei/pers. Biletele - nr. limitat 65! - se găsesc exclusiv online, în rețeaua Bilet.ro. Intrarea publicului se poate face începînd cu 30 de minute înainte de ora anunţată a evenimentului. Atenţie: la ora anunţată, locurile rezervate (chiar și cele achitate) şi neocupate pînă atunci, se pierd - fiind oferite doritorilor fără rezervări. Evenimentele artistice încep efectiv cu 15 - max. 30 minute după ora anunţată. Nu este permis accesul la spectacole al persoanelor aflate în stare de ebrietate, sau al altora nepotriviţi cu atmosfera culturală, artistică, relaxată pe care o promovăm în Green. Vă rugăm ca pe timpul spectacolului/concertului să ţineţi TELEFOANELE ÎNCHISE sau pe Mod Avion (pentru a nu interfera cu instalația de sunet!) şi SĂ PĂSTRAŢI LINIŞTEA în semn de respect pentru artişti şi public.

Duminică, 8 aprilie

Spectacolul Macbeth pus în scenă de The Royal House Opera este difuzat la Happy Cinema, de la ora 16:00. Opera lui Verdi, inspirată de tragedia lui Shakespeare, este dirijată de Antonio Pappano, cu o distribuție magnifică, printre care și Anna Netrebko, Zeljko Lucic și Ildebrando D’Arcangelo. Biletele sunt presale - 39 lei şi la intrare - 49 lei.

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră