Turneul de promovare pentru cel de-al cincilea album, ”Total Depravity”, aduce grupul londonez pe 22 iunie, ora 20:00, la Bucureşti, pentru un show în Expirat, Halele Carol, organizat de Pure Indie Entertainment.
The Veils, grup britanic de indie rock și alternativ are în spate mai bine de zece ani de activitate muzicală dar a intrat în atenția publicului anul trecut odată cu lansarea celui mai recent album, ”Total Depravity”. La București, se vor auzi atât piesele de pe noul album cât şi hiturile ”Swimming With Crocodiles”, ”Low Lays The Devil”, “Jesus for the Jugular” şi „AXOLOTL”, cea din urmă urmând să apară pe coloana sonoră a serialului Twin Peaks, ce se va lansa în toamna acestui an.
”Dacă există o formaţie care să poată scrie o piesă despre o salamandră care merge prin Mexic, care să sune ca o chemare pentru un demon, cu voci sfărâmate și distorsionate, susținute de o chitară feroasă și să nu fie absolut deloc ridicolă, The Veils este accea...”, scrie Rudy K. de la Sputnik Music, UK. “Albumul se termină cu [...] "Total Depravity", cel mai minunat lucru pe care l-am auzit anul acesta...”spune Christopher Ratcliff, de la Methods Unsound.
În deschidere, Alexu and The Voices Inside (RO) cu un show acustic inedit: se ia o chitară, se adaugă un microfon, se conectează la looper și voilà! Avem The Voices Inside, un proiect muzical cu și despre oameni talentaţi. Una dintre vocile proiectului este Meercha (UK), care își împarte timpul între linii de cod și acorduri de chitară. Pe 22 iunie la Expirat, Halele Carol vom asculta în premieră EP-ul "23 Minutes of Fame".
Biletele costă 80 de lei (acces general) și se pot achiziționa pe eventbook.ro sau la intrare.
Vezi mai jos The Veils- “Swimming With Crocodiles” (Live on KEXP)
https://www.youtube.com/watch?v=aWCYwmUfZRg